Stau ades ș-ascult tăcerea
Vîntului ce nu adie.
Încerc să-mi alin durerea,
Dar mai tare ea-mi reînvie.

Mă întreb iar fără cuvinte
Dacă-n despărțirea rece
Va fi cine să-mi alinte
Sufletul ce de-aici trece?

Care-i drumul veșniciei?
Unde-i solul cel trimis,
Cu trîmbița Împărăției?
Care-i limanul promis?

S-a sfîrșit cu alergarea?
Vremea e să merg acasă?
Vine Domnul cu-ndurarea?
Mă primește la a Sa masă?

Îmi răspunde-apoi ecoul
Gîndului ce abia-ncolțit:
Veșnicia ... veșnicia o află omul,
În Isus dac-a trăit.

Veșnicia, nu-i mormîntul,
Cel întunecat și rece.
Veșnicia-i începutul
Fericirii ce nu trece.

Veșnicia-i doar răsplata
Faptelor de pe pămînt,
În credința, ce nu-i alta,
Decît cea prin Duhul Sfînt.

Veșnicia-i mod de viață,
Într-o lume viitoare.
Veșnicia-i chiar speranță,
Ce niciodată, nu moare.

Multe întrebări nespuse,
Par a fi fără răspuns
Dar Acel ce moartea-nvinse
E răspunsul: E Isus.