Când vâslesc pe marea sfintelor visări,
Dorul clipocește-n undele curate
Iar duhul meu atinge în mari depărtări,
În Duhul Sfânt, un port realitate.

Vin, câteodată, visările-pirat,
Vin contrastând în straie, în derută,
Nu știu, viclene, pe unde au intrat,
Dar le alung, marea să fie sfântă.

A fost, cândva, o mare tulburată,
Dar în Isus ea pacea a găsit,
De-atunci, atât de liniștit mă poartă,
Înaintez spre mal, cu brațul obosit.

Mi-era ușor, Stăpâne, curgând pe un râu,
În legănarea debitului lui sfânt,
Dar n-aș ajune răsplata să o știu,
Decât trudind, vâslind după Cuvânt.

Plec de la malul faptei împlinite,
Pe marea visării mă-ncumet, curat,
Vâslesc prin Credință, privesc înainte
Promisiunea sfântă, malul celălalt.

Când nu voi putea vâsli mai departe,
Un flux, până în port, barca-mi va duce,
Nu, nu mă vei lăsa Isuse, în moarte
Căci ai biruit-o luptând pe o Cruce.

Mare a visării, din dulce, mai dulce,
Undele tale dragi, mă leagănă sublim,
Cu barca nădită din iesle, din Cruce,
Mă porți cu Tine spre Nou Ierusalim.

Înmoi pana-n vise să scriu o cântare,
O trimit avangardă, la țărmul dorit,
Laude sfinte, mulțumiri, adorare
Doar Ție Isuse, căci m-ai mântuit.

Amin!