Copilul dizabil
Autor:
Laura Daniela Marinau
|
Album:
Rezonanțe creștine
|
Tematica:
Copii
Resursa adaugata de loredanam in 03/06/2013
Resursa adaugata de loredanam in 03/06/2013
Copilul dizabil e un „rebut”
Așa-l privește lumea seculară:
„El trebuia să nu se fi născut”,
Dar Dumnezeu nu face vreo greșală!
„E sub nivelul animalității”,
Spun medicii: „E encefalopat;
Va fi doar parazit societății:
Fizic și psihic e handicapat”...
Dar după Chipul Sfânt e-acest copil,
Căci sufletu-i chiar Domnul l-a creat,
I-a dăruit din ceruri duh divin,
Numai la trup, cel rău l-a malformat.
Chiar de e țintuit în pat pe viață,
Ori, se mai mișcă-n scaun cu rotile,
Ce-i important de înțeles învață,
Când deapănă la tristele lui zile.
El știe cum e frigul și ce-i foamea,
Și, mai ales, cum e singurătatea,
L-a durut când l-a părăsit mama,
Și simte și-nțelege bunătatea.
Unul va refula în bulimie:
Și-atunci mănâncă, dacă-i dai, mereu,
Sau, altul suferă de-anorexie
Și-ajunge mai curând la Dumnezeu. .
Ce crede, ce gândește, nu știm sigur. .
Poate că are viziuni din infinit:
Pe cruce țintuit, bolnav și singur,
Isuse, i-ai arătat că l-ai iubit. .
Dizabilii pot să păcătuiască
Cu gândul? Sunt fără fapte, cuvinte,
Cei mai mulți nu învață să vorbească,
Și viețile le sunt neprihănite.
Menirea lor în lume e secretă:
Să dezvăluie tainele inimii,
După cât pe bolnavi îi respectă,
Și-arată caracterul oamenii.
Unii se tem chiar să-i privească:
Să nu revină-n minte tot mereu,
Ca nu cumva în vis să-i urmărească,
Să-i cerceteze, astfel, Dumnezeu.
Și totuși, mai există sfinți părinți
Ce-au biruit revolta, disperarea,
Care-I răspund cu mulțumiri fierbinți
Celui ce le-a dat binecuvântarea.
Sunt tați ce simt reală mulțumire,
Atunci când s-au întors l-al lor sălaș
Să fie-ntâmpinați cu o privire
Duioasă și-un surâs de copilaș.
Sunt tați ce văd în bietul dizabil
Nu crucea, ci o sfântă provocare
De-a învăța zilnic de la copil:
Evlavia, Iubirea și Răbdarea.
Și mai există „mame voluntare”
Ca asistente materne creștine,
Venite, uneori, din depărtare
Să îngrijească persoane umile.
Aceia cred că Domnul le vorbește
Prin copilașii muți și vitregiți,
Și că, în Ziua Lui, le răsplătește
Slujba pentru micuți dezmoșteniți.
Atunci va rosti Domnul Sfânt Cuvânt:
„Cum i-ați privit ca frați mai mici ai Mei,
Cum i-ați slujit în viață, pe pământ,
Așa veți fi în raiul Meu cu ei!”
Slăvit să fie Cel din veșnicii!
El mântuiește și pe dizabil.
Doar cei cu hidoșenia inimii
Nu pot intra-n Noul Ierusalim.
Amin!
Așa-l privește lumea seculară:
„El trebuia să nu se fi născut”,
Dar Dumnezeu nu face vreo greșală!
„E sub nivelul animalității”,
Spun medicii: „E encefalopat;
Va fi doar parazit societății:
Fizic și psihic e handicapat”...
Dar după Chipul Sfânt e-acest copil,
Căci sufletu-i chiar Domnul l-a creat,
I-a dăruit din ceruri duh divin,
Numai la trup, cel rău l-a malformat.
Chiar de e țintuit în pat pe viață,
Ori, se mai mișcă-n scaun cu rotile,
Ce-i important de înțeles învață,
Când deapănă la tristele lui zile.
El știe cum e frigul și ce-i foamea,
Și, mai ales, cum e singurătatea,
L-a durut când l-a părăsit mama,
Și simte și-nțelege bunătatea.
Unul va refula în bulimie:
Și-atunci mănâncă, dacă-i dai, mereu,
Sau, altul suferă de-anorexie
Și-ajunge mai curând la Dumnezeu. .
Ce crede, ce gândește, nu știm sigur. .
Poate că are viziuni din infinit:
Pe cruce țintuit, bolnav și singur,
Isuse, i-ai arătat că l-ai iubit. .
Dizabilii pot să păcătuiască
Cu gândul? Sunt fără fapte, cuvinte,
Cei mai mulți nu învață să vorbească,
Și viețile le sunt neprihănite.
Menirea lor în lume e secretă:
Să dezvăluie tainele inimii,
După cât pe bolnavi îi respectă,
Și-arată caracterul oamenii.
Unii se tem chiar să-i privească:
Să nu revină-n minte tot mereu,
Ca nu cumva în vis să-i urmărească,
Să-i cerceteze, astfel, Dumnezeu.
Și totuși, mai există sfinți părinți
Ce-au biruit revolta, disperarea,
Care-I răspund cu mulțumiri fierbinți
Celui ce le-a dat binecuvântarea.
Sunt tați ce simt reală mulțumire,
Atunci când s-au întors l-al lor sălaș
Să fie-ntâmpinați cu o privire
Duioasă și-un surâs de copilaș.
Sunt tați ce văd în bietul dizabil
Nu crucea, ci o sfântă provocare
De-a învăța zilnic de la copil:
Evlavia, Iubirea și Răbdarea.
Și mai există „mame voluntare”
Ca asistente materne creștine,
Venite, uneori, din depărtare
Să îngrijească persoane umile.
Aceia cred că Domnul le vorbește
Prin copilașii muți și vitregiți,
Și că, în Ziua Lui, le răsplătește
Slujba pentru micuți dezmoșteniți.
Atunci va rosti Domnul Sfânt Cuvânt:
„Cum i-ați privit ca frați mai mici ai Mei,
Cum i-ați slujit în viață, pe pământ,
Așa veți fi în raiul Meu cu ei!”
Slăvit să fie Cel din veșnicii!
El mântuiește și pe dizabil.
Doar cei cu hidoșenia inimii
Nu pot intra-n Noul Ierusalim.
Amin!
În ultimii ani, dizabilii sunt „copii cu nevoi speciale”. Această poezie mi-a inspirat-o fiica, în scaun cu rotile (cu sindrom piramidal din naștere) a unui frate bătrân. Dânsul și-a dorit mult un copil și cerea Domnului un fiu, fără cusur la trup și minte. Dar, neprimind, a cerut ca un personaj din poveștile noastre: „Doamne, dă-mi și mie un copil, cum o fi el, dar să-mi zică și mie cineva „tată”! Și a primit o fată ce îi zice, într-adevăr, „tati”, și mai pronunță câteva cuvinte simple. Fratele se supără când cineva exclamă „Ce cruce!”văzându-l cu fiica. Atunci spune: „Pentru mine, e cea mai mare bucurie să vin acasă și să-mi văd fetița!”
Mai cunosc și o altă familie numeroasă unde copilul de șapte ani, cu handicap sever, este sursa binecuvântării materiale pentru toți. Uneori, așa lucrează Domnul..
Statistici
- Vizualizări: 1330
- Export PDF: 62
- Comentarii: 10
- Gramatical corect
- Cu diacritice
- Conținut complet
Opțiuni
Romani 1:4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor, adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,
Am intilnit si eu o familie crestina, care se bucurau de fetita lor, cu hidrocefalie ca de cel mai normal copil.
Nu la copilul bolnav este problema majora ci la cei ce se cred''normali''.
Din acest punct de vedere, in Romania inca se ma vede si simte lipsa de intelepciune si educatie.
Am avut prilejul sa vorbesc cu o mama [eram amindoua invitate la o conferinta crestina] si m-a intrebtat ;ce poate sa faca pentru copilul ei bolnav si pentru ea, care era distrusa de viata chinuitoare a copilului ei .
Am intrebat-o daca-l iubeste.Un hohot de plins a fost raspunsul ei zicind;Da! si atunci i-am putut spune caci in aceast adragoste imensa de mama se afla toate raspunsurile pentru linistea ei si a vietii copilului incredintat de Domnul ei.
I-am sugerat ca -niciodata sa nu-si compare copilul cu alti copii de virsta lui ,ci sa multumeasca Domnului care il iubeste enorm ,lasindu-i asa o stare poate,pentru a nu ajunge sa pacatuiasca. Ne-am despartit dupa o lunga imbratisare si am vazut si simtit- o ''alta mama decit cea disperata pe care o intilnisem. ''Domnul are raspunsuri pentru toate problemele..
Fi binecuvintata pentru profesionalismul si caracterul tau si fie slavit sa fie Domnul care te foloseste cum vrea El in lucrarea de slujire!
O poezie frumoasă şi plină de învăţăminte!Fiţi binecuvântată!
fără răsplată.Domnul să-i întărească pe toți cei încercați în felul acesta, să se bucure, odată, în cer
unde vom fi toți ca El, desăvârșiți.Domnul să te întărească și pe tine, sora Loredana dragă, să pună
mângâiere în vorbele tale, pentru aceste suflete greu încercate.
Fii binecuvântată.
Asa cum sunt ei, cei ce sunt asa ...trebuie tratati cu dragoste si priviti cu intelegere, pt ca nu ei au vrut sa fie ,,altfel,,...
Dumnezeu sa te binecuvinteze sora Daniela, cu multa inspiratie pe mai departe, har si bucurie in Hristos Isus, caci in fata Lui toti suntem egali si la fel de mult iubiti! Amin!