CINE DOAMNE?

Cine Doamne mă cunoaște mai bine ca Tine?
Și durerile inimii cu suspinele negrăite?
Dacă nu Tu, Doamne, e vai şi vai de mine,
Sub răni, sub lovituri și ocări nesfârșite.

Dispar zilele iute spre bătrânețe,
Cu paşi tremurând sufleul mi-e îngrozit.
Pe genunchi, îți cer: îndurare, povețe...
Ai milă, Doamne, de sufletul meu trudit.

Îndură-Te, alină-mi suferința mocnită,
În vorbe tăcute se zbate inima mea.
Depărtează Isus din cale orice ispită,
Te rog Isus smerită, mi-e inima grea.

Vindecă-mi Doamne rănile adânci,
Grăbește, lasă îndurarea Ta să curgă
Cu mântuire peste ai mei prunci.
Moartea cu săgețile ei să nu-i ajungă.

Lasă binecuvântările Tale peste copii,
Luminează-i! La viață să se trezească.
Atunci, Doamne când Tu vei venii,
La răpire, nici unul să nu lipsească.

Ți se cuvin mulțumirile inimii mele,
Pentru jertfa în care m-ai mântuit.
Pentru Cetatea Sfântă dincolo de stele,
Pentru Iubirea ce pentru mine s-a jertfit.

Mântuitorule! Lauda Ţi-se cuvine,
Cât voi trăi, Te laudă inima fierbinte,
Până vei veni să mă iei la Tine,
Te voi lăuda şi voi lua aminte:

Nu se-nalţă spre cer din locul tăcerii,
Laudele, mulțumirile, nu vin din moarte.
Te laud, până nu se lasă amurgul serii,
Cât timp gura mea să laude poate.

Prin cântare, poezie în inimă și-n gând,
Până pleoapele în somn nu se-nchid,
Cât voi mai călători pe acest pământ,
Până ochii în zorii veșniciei se deschid.

Până pe nor vei veni după al Tău popor,
Fă Doamne mântuirea, în copii, împlinită.
Te voi Slăvi, Slăvitul meu Mântuitor,
Pentru iubirea-n mântuire desăvârșită.

Dacă nu Tu, Doamne, cine mă cunoaște?
Cine poate să-mi poarte viața spre rai?
Din ce iubire, neprihănire mai izvorăște?
Numai Tu mă duci pe-al veșniciei plai.
Amin!