De ce nu vrei să Îmi vorbești,
Sărman pribeag, fără de tihnă?
De ce prin vale rătăcești,
Purtând poveri neomenești,
Când poți primi a Mea odihnă?

De ce nu vrei un trai ușor,
Tu, om pierdut pe căi străine?
De ce ai glasul sfidător
Și-alură de nemuritor,
Când tot ce ai, e de la Mine?

De ce nu vrei să te oprești,
Din drumul tău înspre pierzare?
De ce nu vrei să curățești,
Ființa ta și s-o sfințești,
Când Eu pot da eliberare?

De ce nu vrei să Mă asculți,
Copil sărman fără de tată?
De ce nu urci poteci de munți
Și te amesteci cu cei mulți,
Când veșnicia-i condamnată?

De ce nu lași o mână sfântă,
Să-ți cârmuiască preumblarea?
De ce simțirea-ți se-nfierbântă
Și în desfrâu ea se avântă,
Când Eu Sunt Viața, Desfătarea?

Ascultă azi om muritor,
Oprește-te puțin căci Zarea,
Vorbește: "Ai un Salvator,
Un Duh Preasfânt, Îndrumător,
Ce-ți netezește lin cărarea!

Îngenunchiază dar, te roagă,
Cu pioșenie și credință!
Ființa ta Îmi este dragă,
Tu dăruiește-o Mie-ntreagă
Și Îți dau pace, biruință!"

05/06/13, Barcelona