Rugăciune din flori
Autor:
Victor Bragagiu
|
Album:
Rugăciune în Cale
|
Tematica:
Incurajare
Resursa adaugata de bragagiu in 07/06/2013
Resursa adaugata de bragagiu in 07/06/2013
Luna strânge-n ghemotoace
Raza Soarelui mâhnit
Doar naivele drăgaice
Rugile și-au aurit.
Se așterne-o înserare
Ca o ceață de parfum
Că-n plămâni tocmai mă doare
Când trag aerul acum.
Picături de raze pică
Și-mi zâmbesc în văz cu drag
Cu-auriul de arnică,
Purpuriul de omag.
Ori se cer a fi privite
Impunându-se ca țel
Și pe ochi de mărgărite,
Și pe cap de mușețel.
Orice floare cerul poartă
Și nu-l pune-n oboroc
De-l citesc cu dor și soartă
De pe florile de soc.
Câmpu-ntreg în floricele
Înflorite e bătut
Cerul parcă tot în stele
Pe pământ s-a așternut.
De sus stele, de jos aștri
Și în inimă un plin
Clopoțeii cei albaștri
Sună cu parfum senin.
Parcă-mi zic, parcă mi-ar spune:
„Ce strângi, omule, din flori?”
„Mi-auresc o rugăciune
S-o respir până în zori!”
Raza Soarelui mâhnit
Doar naivele drăgaice
Rugile și-au aurit.
Se așterne-o înserare
Ca o ceață de parfum
Că-n plămâni tocmai mă doare
Când trag aerul acum.
Picături de raze pică
Și-mi zâmbesc în văz cu drag
Cu-auriul de arnică,
Purpuriul de omag.
Ori se cer a fi privite
Impunându-se ca țel
Și pe ochi de mărgărite,
Și pe cap de mușețel.
Orice floare cerul poartă
Și nu-l pune-n oboroc
De-l citesc cu dor și soartă
De pe florile de soc.
Câmpu-ntreg în floricele
Înflorite e bătut
Cerul parcă tot în stele
Pe pământ s-a așternut.
De sus stele, de jos aștri
Și în inimă un plin
Clopoțeii cei albaștri
Sună cu parfum senin.
Parcă-mi zic, parcă mi-ar spune:
„Ce strângi, omule, din flori?”
„Mi-auresc o rugăciune
S-o respir până în zori!”
Mă adresez celor, ce-mi citesc poeziile regulat. Dragii mei, numai de două ori mi-am lămurit versurile(adică despre ce am scris), dar m-am simțit prost după aceasta. Eu repet(am spus-o deja) că nu disprețuiesc poezia descriptivă. Dar poezia pe care o scriu e o poezie în simboluri. (N-o numesc simbolistă, că iar voi fi înțeles greșit) Un comentariu la o poezie de-a mea m-a cutremurat. Am înțeles că mulți mă văd ca pe un hoinar cu lira subsuoară îmblând teleleu tănase prin noapte. Nu-i vorbă, ador Natura și noaptea și ziua. Dar hai să ne lămurim. Noaptea, întunericul, bezna și culoarea neagră este simbolul înțelepciunii omenești - înțelepciunea pământului. Dalbul, Lumina, înălțimea - înțelepciunii lui Dumnezeu. Aurul, galbenul(viu) - Credința, albastrul - Dragostea etc. Un suflet credincios nu-și poate găsi locul în noaptea din jur, el tot timpul e pe o Cale spre zori. Florile sunt oamenii credincioși care nu-și pot arăta culorile, dar pot a da parfumul sufletelor lor. Și așa mai departe. În noaptea poeziilor mele sunt și personaje negative, se-nțelege. Oameni hrăpăreți ca liliecii zburânzi, bufnițe răpitoare etc. sunt domnii religioși, plini de ambiție și fără un pic de har. Eu IUBESC cununa creației - Omul. În diferență de acești răpitori care caută doar să-l conducă la peire. Un bețiv conducând orbii. O pictură excelentă. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Statistici
- Vizualizări: 1212
- Export PDF: 7
- Comentarii: 4
Opțiuni
vărat ești un „clopoțel albastru” care aduni lumina din flori,să o respiri în părtășia ta cu Domnul.
Mi-ai dat într-un comentariu un sfat cum să scriu,dar nu pot decât în limitele mele,descriptiv,Îi mul-
țumesc Domnului pentru atâta.Tu ești binecuvântat de Domnul cu mai mult,El să te binecuvinteze
pe mai departe.
Rugile și-au aurit."Deoarece nu am pretentia ca va inteleg poezia in totalitate, ma regasesc in aceste naive sanziene. Si, va rog, daca puteti sa-mi explicati sensul adanc al versurilor urmatoare:
"Că-n plămâni tocmai mă doare
Când trag aerul acum." De ce va doare aerul tras in plamani vara, de parca ar fi iarna si ger? E ceva frig spiritual?
In orice caz, poeziile dvs imi plac (cu exceptia polemicilor) pentru ca au o muzicalitate eminesciana si sunt o experienta artistica deosebita: imi bucura sufletul prin frumusetea lor! Va multumesc!