Puterea Ta... m-a îmbrăcat,
Şi prin ea am fost salvat.
Să pot sta-nainte-Ţi curat,
Cu Sânge Sfânt, m-ai spălat.
Isuse, strig şi Te măresc,
Veşnic Ţie mă-nchin.
Din inimă, Îţi mulţumesc
La Altar cu jertfe vin!
Tu îmi eşti a mea scăpare,
Numai Tu îmi eşti apărător
Picioru-mi întăreşti pe cale
Iubitul meu... Mântuitor.
În orice loc sau vreme
Puterea-Ţi mă-nfioară
Oriunde eu aş merge,
Harul Tău mă-nconjoară!
Azi torni iarăşi Untdelemnul
Vasu-mi e de Tin' umplut.
În faţa Ta-s ţărâna... lutul
De care mare grijă ai avut.
Sunt slab şi n-am cuvinte
Potrivite pentru slava Ta.
Dar inima-i aşa fierbinte,
Ea bate pentru Tine, Mesia!
Tu ai fost, eşti şi vei rămâne,
Puterea Sfântă de neclintit.
Te recunosc numai pe Tine,
Isuse, Domnul meu iubit.
Amin, Amin!