Cu vele-n zori prind brigantine
Lărgimile de ocean
Prin unduirea de lumine
Și prin potop de uragan.

Sirene cântă jucăușe
Din spuma vântului cărunt
Și aripile pescărușii
În pânze și le-au prefăcut.

Corăbiile zburătoare
Se rup din mucedul destin
După cuvintele de Soare
Și după proaspătul senin.

Pe undeva stau stânci colțoase,
Cu beznă-abisurile rag,
Dar inimile credincioase
Conduc timonele spre larg.

Spre noul Vieții mai întruna,
Spre nesfârșirile de cer
Lăsând argile-n văgăuna
Cu-avânturi ofilite-n ger.

Să tot te duci - absurd e parcă
Din buchea fricii de înec,
Iar brigantinele ca-n joacă
Pe colții valurilor trec.

Nimeni nu știe ce-o să fie
Că le urăsc, că le iubesc -
Îs îndreptate-n veșnicie
Din furnicarul pământesc.

Din urmă negustorii țipă:
„Tejgheaua-ți dă mai mult précis!..”
Dar arcuirea de aripă
Catargele și-aleg ca vis.

Din predicările de vrăbii
Cântânde traiul de găini
Din nou, din nou alte corăbii
Pornesc să-și poarte anii plini.

Mereu, mereu tot mai departe
Cu zile dalbe și timpi grei
Îndepărtându-se de moarte
Trecând prin rugumarea ei.

În trei catarge fiecare
Trei cruci spre-azur au înălțat,
Iar cimitire de pe maluri
Cruciș le-ndrugă exaltat.