Iată, că îmi mărturisesc
Toate fărădelegile!
Nu țin secret, nu mai dosesc
Din ce nu vreau să-mi amintesc;
Acoperind cu ,,crengile''

Păcatul ce atârnă greu
În faţa lui Dumnezeu.
Mă doare de păcatul meu!
De ceea ce făcut-am rău
Şi Calea n-am urmat mereu!

Mă doare de păcatul meu!
Mă doare tot ce am făcut!
O dată dar, n-am gândit eu
Că mult Preabunul Dumnezeu
Mi-aduce-n faţă-al meu trecut

A-mi arăta unde-am greşit.
Şi în marea-I bunătate,
Cu duioşie în cuvânt
Mă face să fiu conştient
De faptul că, de vrei, se poate:

Să nu ascunzi şi să nu minţi;
Să nu blestemi, să nu înjuri;
Să îi respecţi pe-ai tăi părinţi,
Să nu spui vorba printre dinţi,
Să nu ucizi şi să nu furi!

Şi dacă ai păcătuit,
Vino şi mărturiseşte;
Căci Domnul ţi-a făgăduit,
Că-n veci, nu va fi osândit
Acel care se pocăieşte.

Vreodată de vei auzi:
,,Mă doare de păcatul meu!''
E semn c-atunci va trebui,
Să cauţi omul şi să-i spui:
Că există-un Dumnezeu

Ce de toţi se îngrijeşte!
Şi dacă simte că-i e greu,
Că totul îl nemulţumeşte,
Tu îi explică şi-i vorbeşte
Că este-un loc la Dumnezeu,

Care cu drag îl primeşte,
'L-aşteaptă cu mâna-ntinsă;
Şi cu-atâta drag priveşte,
Îl invită şi-i vorbeşte:
,,Iată! Uşa e deschisă!"

Nimic- nimic nu mai lipseşte
Decât credinţă-n Dumnezeu;
Domnul te iartă, te primeşte
Când gura ta mărturiseşte;
,,Mă doare de păcatul meu!"

A.N
10.06.2013 Firenze