ÎNDELUNGA RĂBDARE A TATĂLUI

Un timp îndelungat am stat în nepăsare
Departe de speranța ce-n încercări nu moare
Departe de Cuvântul la oameni revelat
Care produce traiul senin, imaculat.

Să fiu mai clar: a fost o rătăcire
Și-atunci crezut-am că e fericire
Cum să-nțeleg, deplin, ce-nseamnă har?
În stare nu am fost: eram doar un hoinar.

Am părăsit o casă de unde osanale
Se înălțau, mereu, spre sferele astrale
M-a-nvins dorința de a gusta divertisment
Și am plecat în lume cu-n singur document.

Părinții fost-au copleșiți de întristare
Știau că-n lumea largă e-atâta degradare
Știau că voi ajunge un cerșetor flămând
Dar toate-acestea nu îmi treceau prin gând.

Cu gândul la senzații ce gâdilă simțirea
Voiam să satur bine tot ce-mi ceruse firea
Departe de căminul cu părtășii divine
Ajuns-am lângă ființe ce nu vor să se-nchine.

Mi-au dat să gust ”dulceața” plăcerilor fugare
Am cunoscut ce-nseamnă relații prin trădare
În țara mult râvnită lozinci dădeau ca hrană
Și îmi forțau privirea spre-o poză din icoană.

Așa trecut-au anii din culmea tinereții
Vopsindu-le arcade, vopsindu-le pereții
Erau mai mulți stăpâni care cereau slujire
Și-a început procesul ce naște înjosire.

S-a terminat valuta – fugit-au toți ”amicii”
Și totuși n-am scăpat de-acele grele vicii
Infecțiile toate mă chinuiau de moarte
Și nu mă legănau decât speranțe sparte.

Dar glasul conștiinței mi-a spus să merg acasă
Destul am stat în starea când fost-am prins în plasă,
Destul m-au înșelat tovarășii de viață,
Destul am tras în piept înnecăcioasa ceață.

Am fost primit de tată, am fost primit de mamă
S-a terminat atunci cea mai cumplită dramă
Și nu m-au întrebat câte păcate grave
M-au doborât de-a dreptul în negrele epave,

Ci-mbrățișarea dată a fost atât de dulce
C-a dezvoltat în mine o stimă pentru cruce
Și-n toate văd un plan, o dragoste de Tată
C-așa se manifestă răbdarea-ndelungată.

George Cornici/15 Iunie, 2013