SPRE VESNICIE


Isus atenuează durerea inimii mele rănite,
Șterge lacrimile tristeții din ochii mei.
Lasă îndurarea peste mine, Scumpul Părinte,
Când tristețea mi-apasă ai bătrâneții ani grei.

Să simt mângâierea caldă a ploii de vară,
Credinţa revarsă în inimă a păcii simțire.
Inima pregătită în fericirea cea rară,
Victoria Lui Isus, vrea s-o vadă-n iubire.

Salvatorul meu, viaţa mea o ține-n mâinile Sale.
Și-mi doresc glasul Domnului, bine să-l înțeleg.
Să văd bine pașii Lui pe-a mântuirii cale,
Viaţa mea pe vecie, de-a Domnului vreau s-o leg.

Spre veșnicie inima mea zboară ușoară,
Plutește ca o pană de fulg, în a mântuirii aripă.
Mulțimea omenească, ca niște porumbei, zboară
Pe-naltul orizontului albastru, în a răpirii clipă.

Pe albastrul cerului neprihăniții fericiți cântă,
În tonalitate înaltă, fredonează imnul bucuriei.
Cu Soarele Dimineții spre cer se avântă,
Dând Slavă Domnului, în lumina curăției.

Spre veșnicie sufletul zboară, cântă ca o vioară.
Plutește ca o pană de fulg, pe brațul lui Isus.
Din înaltul oceanului azuriu, dragostea îl înfășoară,
Plutește pe aripile iubirii, mai sus, tot mai sus.


Amin!