Delirul anilor trecuți

Pe un sul de hârtie, eu Ți-aş scrie,
Cam tot ce-a fost în prezent și în trecut.
De-acele zile ce s-au scurs pe neștiute,
De ceea ce-am avut și am pierdut.

Pe nisipul ce-i fin ca și mătasea,
Eu Ți-aș scrie o, Doamne, ceresc
Povestea vieții ce încă mai are
Și file, şi pagini, prin care trăiesc.

Pe frunze de pom, eu Ți-aş scrie,
Păcatele mele, făcute-n orbeală.
Dar nu sunt frunze, atât de multe,
În vii sau livezi de nuc şi migdal.

Pe fire de iarbă, Ți-aș scrie povestea;
Povestea cea tristă, cu zile şi ani.
Răpiți de-ntuneric, de umbre ce-s goale,
Ce încă momesc, pe slabi și pe tari.

Chiar iarba şi frunza, hârtia, papirul,
Nu sunt de ajuns, pe ele să scriu
Păcatele mele, ce-n lanț mă ținură,
Prea lung și-nnegrit de vânt și pustiu.

Deși le cunoști, le știi mult mai bine,
Și ziua, și clipa, şi anii ce s-au scurs,
Eu nu Îți mai scriu. Dar, am o dorință;
Cu lacrimi Îți cer: ,, O, iartă-mă, Isus''.


Viorel Balcan 28 noiembrie 2011