M-am rugat-cu tinerețea-mi toată-
Prin Duhul, lui Dumnezeu:
„Te implor cu reverență, Tată,
Din adâncul sufletului meu:
Lăuntric, azi, să mă împodobești
Cu aur, broderii și perle fine,
Ca pe-o prințesă din povești:
Să-mi dai din cer virtuțile creștine!
Umple-mă de: iubire Agape,
De cunoștință, smerenie,
Să fiu de Isus mai aproape,
Să-I semăn în sfințenie!”
Mă așteptam să văd o ușă-n cer
Și, pe-un hulub alb sau în car de foc,
Să zboare peste mine-un înger,
Haina de aur să mi-o dea, pe loc!
Speram, ca o Cenușăreasă,
Să-mi văd zdrențele pierind,
Să mă preschimbi, ca Zâna-Nașă,
Prin vrajă, o Mireasă devenind!
Dar ce-ai început să-mi trimiți
Întrecea orice-nchipuire:
Pentru smerire- umilinți,
Și dureri, să răspund cu iubire!
Căci dragostea e-o stare, nu un vis,
E simțământ și e-o decizie,
De a trăi de-acum în paradis,
În mulțumire și-n evlavie!
Mi-ai spus de profunda nevoie
De-a-i înțelege pe frustrați:
Să îi iubesc-e sfânta-Ți Voie-
Pe toți creștinii să-i simt frați!
Taina-nțelepciunii, Doamne, eu
Ți-am cerut-o, cu multă credință,
Însă, comiteam gafe mereu,
Pân-am recunoscut, cu umilință:
„Isuse, n-am călăuzirea
Cum m-am rugat, prin Duhul Sfânt,
Mi-o tot ia înainte firea,
Căci nu aștept divinu-Ți Vânt!”
Cu nesaț, primeam învățătură:
Cuvântul disecam prin știință,
Credeam că-s profundă-n Scriptură,
Având litera, nu cunoștință!
Greu am înțeles a Ta povață:
Cuvântul va lua chip în mine,
Când îl voi trăi în Duh și-n Viață,
În lumina faptelor creștine!
Sunt pe roată, în prefacere...
Și am priceput, crescând copii:
E timp pentru flori, de coacere,
Și apoi culegi rodul din vii!
Amin!
Am scris-o greu, din inimă, după experiențe dure...
Ca și alți mulți țărani români, părinți mei sunt legați de munca câmpului, deci îmi este imposibil să vină aici. Mereu mă lovesc de același refuz. Să nu credeți că nu am avut această discuție. Nu-mi rămâne decât nădejdea , că într-o zi se va întâmpla o minune din partea Domnului.
Să aveți o zi binecuvântată în Domnul Isus !