O omule te-am altoit in vita,
sperand ca vei aduce roada
la timpul cuvenit.
Dar frunzele tale incep ca sa cada,
roade la timpul cuvenit n-ai adus,
in cel mai bun pamant din gradina te-am pus,
a venit timpul sa ma gandesc la secure...
dar o voce se-aude printre ramuri uscate:
Tata mai lasa-l un an
caci se poate,
s-aduca o roada bogata dupa iarna,
cand primavara luminile calde isi toarna,
am sa-l ud in fiecare zi cu apa curata,
poate cand primul ghiocel va rasarii,
sub bolta instelata,
el va prinde iarasi radacina,
seva va curge iar prin tulpina,
si asa s-a si intamplat,
cand nouri de ceata de pe pamant s-au ridicat,
de pe crengile uscate,
un mugur de floare a explodat,
si-n lumina incantatoare de dimineata,
stapanul vede un fruct mic neansemnat.
Da, pomul s-a trezit la viata,
stapanul se bucura neincetat
de rodul bun, tanar, bogat.