Se-adună frații împreună, urmând cereasca îndrumare,
Împodobiți cu haine albe, ca pentru sfântă sărbătoare,
Să preamărească Trinitatea, pe Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt,
Prin rugăciuni de mulțumire, prin poezie și prin cânt,

Biserica e-o unitate, nu o construcție orișicare,
În care se adună lumea... E ca o vie roditoare,
În care fiecare viță își dă la vreme rodul său,
Nectarul binecuvântării trimis de Însuși Dumnezeu.

Biserica nu e clădirea ce se înalță cu mândrie,
Megastructuri impunătoare, zidite pe idolatrie,
Ci este suma-acelor care, au fost schimbați prin Duhul Sfânt
Și cercetați, primind iertare, cu Domnul fac un Legământ,

Iar Dumnezeu, veghind din slavă, precum vierul via sa,
Grijește, leagă și o sapă, s-aducă roade, căci așa,
A rânduit, ca boaba coaptă, strivită-n teasc să-și dea dulceața,
Aceea fără rod, să piară, să n-o apuce dimineața,

De-aceea tu, privind spre tine, evaluează-a ta slujire,
Ce boabe pui în teascul care transformă rodul în sfințire?
O cămăruță cât de mică de-adună-n ea frați și surori,
Face mai mult decât palatul cu turle multe și culori,

Căci importantă-i părtășia, în care Duhul Sfânt tronează
Și dragostea în unitate, un duh smerit și-o minte trează,
Biserica e și clădire, dar Adunarea-i mai presus,
În ea un Dumnezeu veghează, prin Duhul Sfânt, Cristos Isus!

24/06/13, Deva- Lucica Boltasu