Când bezne prind să se-nfiripe
Din umbrele căzute jos
Se zbat ninsorile de clipe
Din timpul cel vijelios.
Troiene-nalță de uitare
În sine vise sugrumând
Și rătăcite prin ninsoare
Iubirile se pierd de gând.
Iar ele strigă-n fulguire
Uitate că-s, încă nu cred,
Cătându-și viața cu-ndârjire
Fără versete de aed.
Cu fraze, poate, grosolane
Ele se cheamă reciproc
Nu numără clipe și anii
Râvnirea lor plină de foc.
Dacă-au avut credință pură,
Sinceritate în avânt
Fără un pic de-nvățătură
S-or întâlni iar pe pământ.
Vremi poate au trecut o mie
Ori a căzut doar un moment
Durerea-i grea ca de-o vecie
Cu-acelaș gingaș sentiment.
Se vor îmbrățișa în noapte,
Se vor uni în zi uimit:
Parcă-au trecut istorii toate...
Parcă doar ce s-au despărțit...