Parcă mai ieri eram copil la mama,
Fără de griji trăiam, cu bucurie,
Timpu-a trecut și fără să-mi dau seama,
Tot mai aproape sunt de veșnicie.

Copil mă simt și-acum, când strigă mama,
Când mângâie și curmă suferința,
Căci nu găsesc balsam s-aline rana,
Mai bun decât iubirea-i și credința.

Chiar și atunci când depărtarea doare,
Aleargă gândul mamei cu grăbire,
Îmi dă putere, pace, consolare,
Un colț de rai și-un strop de fericire.

Pare straniu, că tâmplele cărunte,
Tânjesc o mângâiere tremurată,
Dar mâna mamei, spune-atât de multe,
Când îmi atinge fruntea-mbrobonată,

Și uit de ploi, de norii vieții mele
Și mulțumesc în gând lui Dumnezeu,
Că m-a ferit de anotimpuri rele
Și m-a-ndreptat duios, spre cerul Său.

Privesc doi ochi încercănați de vreme,
Un chip brăzdat de semnele din timp,
Trăirea mea sub talpa lumii geme,
Dar exaltează sub al mamei nimb.

Și meditez... când mama-i lângă mine,
Mă regăsesc în zâmbet de copii,
Iar de-oi păși pe cărărui străine,
Eu știu că ea, cu drag mă va-nsoți.

Nimic nu vreau mai mult decât sfințire,
De-aceea mamă-ți spune fiul tău,
De vrei să fim cu toții-n nemurire,
Împacă-te acum cu Dumnezeu!

Lasă religii, datini și te roagă,
Acceptă jertfa sfântă la calvar,
Te rog și eu măicuță, că-mi ești dragă,
Căci ne-ndreptăm spre-al vieții noi hotar.

Și ce frumos va fi atunci momentul,
Când ne-om vedea cu toții-n cerul sfânt,
Chiar dacă-i plâns și greu de dus prezentul,
Să nu uităm că trupul e pământ,

Dar împăcați cu Dumnezeu, se știe,
Duhul cel Sfânt, cu drag ne-o prelucra,
Prin har ceresc, vom trece-n veșnicie
Și mamă dragă, cât ne-om bucura!

25/06/13, Deva-Lucica Boltasu