Când curge ziua în chindie
Îndepărtările-mi adun
Ecourile veșniciei
Le-aduc la numitor comun.

Cu ultime lumini de Soare
Încep să risipesc culori
Pe disperări de înserare
Îmi pun petalele de flori.

Apare Luna întristată
Și constelații s-au aprins
Știu că natura nu e moartă
Doar orizontul e mai strâns.

Nici înainte, nici în urmă -
Nu am lărgimea de cocori
Când pe vederile de humă
Îmi pun petalele de flori.

Prin beznă cineva aleargă
Ori că se simte doar un zbor,
Iar lumea nu mai este largă
Că nu văd nici lângă picior.

Parcă aș fi fără putere
Pierzând credința despre zori,
Să-ascund priviri de întuneric
Îmi pun petalele de flori.

În pipăirile de palmă
Speranța mea s-a îndreptat
Însă în liniștirea calmă
Aud un glas îndepărtat.

De unde aș lua putință
Drept ca să stau în cântători?..
Și pe dureri de necredință
Îmi pun petalele de flori.

Cine-i alături nu văd bine:
Că e prieten sau dușman
Tot închizând mai mult în sine
Destoinicia de oștean.

În starea fricilor în șoapte,
A îndesirii de fiori
Eu pe pleoapele de noapte
Îmi pun petalele de flori.

Poate gândirea-i reușită
În Universul neprecis
Cătând să nu cad în ispită
Cu ochi ce văd numai în vis.

Vânează liliecii fluturi,
Noi toți suntem bănuitori
Să-mi fie visele-mi sub scuturi
Îmi pun petalele de flori.

În jur s-ascund gloate-n religii -
Cu toții viața și-o păzesc
Cu-amenințarea săpăligii,
Cu memorandumul bănesc.

Oamenii-și apără pământul
Înțelepțiți și văzători,
Să pot ca să citesc Cuvântul,
Îmi pun petalele de flori!