Ascultă-mi ruga!
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Dincolo de cuvinte  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de lboltasu in 01/07/2013
Mă plec în sfântă rugăciune, cu sufletul ușor vibrând,
O lacrimă pe gene-apare, când strig spre zarea fumegând,
Între hotare ce desparte trăirea mea și cerul mare,
Așteaptă ruga mea fierbinte, să-i vie rândul l-ascultare.

Genunchii cad pe solul rece și nu mai simt decât predare,
În amorțirea lor așteaptă un strop de sfântă consolare,
Cu mâinile împreunate, înlănțuite de dorință,
Mă fac mai mic în încercare și mă ascund în umilință.

În cămăruța mea stau singur și nimeni nu-i, nu-i nimeni care,
Să-mi bată-n ușa încuiată cu câte două, trei zăvoare,
Dar Domnul meu, nu îmi mai pasă că lumea e cu lumea sa
Și nu mai sufăr când tăcerea subtil inundă viața mea.

Căci inima mi-e o cântare, e plină de dorințe caste,
Mă-nalț o dat-cu rugăciunea, spre ceruri noi și albe astre
Și-atunci îmi amintesc de oameni, de toți ce-au spus că-mi sunt aproape,
Că nu mă vor uita-n necazuri, oriunde-oi fi, pe munți, pe ape.

O, cât de-nșelătoare-i clipa și inima în sentimente,
Sărmana spune ce o doare atunci,   în clipele ardente,
Dar când pornește pe cărare, ea uită orice promisiune
Și se mai miră că n-apare, un semn divin sau o minune.

Nu ține seama Doamne Tată, la vorbele-aruncate-n pripă,
Mai bine Tu binecuvântă și pe a Duhului aripă,
Să ne ridici pe toți căci timpul, e pe sfârșite și-i păcat,
Ca dintr-o mică neveghere un om să nu fie salvat.

Te-aștept Preasfinte să-mi calci pragul, Lumina Ta să mă inunde,
Să curățești tot ce e putred și răul ce în min-se-ascunde,
Iar de-oi fi slab și calc pe-alături, Te rog Isus, duios mă ceartă,
Apoi, în marea Ta-ndurare șterge păcatul și mă iartă.

Căci ce aș fi de neascultarea, n-ar fi din dragoste, cernută?
Ființa mea, un pumn de tină ar fi ciuntită, ar fi slută,
N-aș mai cunoaște bucuria și harul de-a fi doar al Tău,
De-aceea Te slăvesc Isuse, căci sunt copil de Dumnezeu!

01/07/13, Deva- Lucica Boltasu


...fara comentarii...
Adăugat în 01/07/2013 de sanda_tulics
Pacea domnului Isus. Sa mai scriu ceva,sa mai adaug ceva,sa mai spun ceva....daca as face-o, as strica si asta nu mi-am dorit niciodata,mai bine tac si multumesc,multumesc.Minunate versuri,ganduri,trairi,clipe,momente, cu un Dumnezeu si un Tata minunat. Multa Pace si multe binecuvantari. Multumesc mult.
Adăugat în 01/07/2013 de statornicul
La sinceritatea şi dogoarea rugăciunii se adaugă-cum altfel?-şi frumuseţea versului. Felicitări!
Adăugat în 01/07/2013 de Felix
„Căci inma mi-e o cântare” și mie,dar numai tu,sora mea dragă, o poți cânta atât de minunat,Dom-
nul să te binecuvinteze, să-ți asculte rugăciunile.(Ești cam la 150 km distană de satul meu,dar ești mereu în inima mea).Mulțumim Domnului că oriunde suntem El este cu noi.
Adăugat în 01/07/2013 de ana_haz51
Sa fi o fericita si sub calauzirea Duhului Sfant mereu caci Domnul e mereu cu tine El Este toata inspiratia ta multa pace si binecuvantere
Adăugat în 01/07/2013 de tomacoca
Fiti cu totii binecuvantati!
Adăugat în 01/07/2013 de lboltasu
Statistici
  • Vizualizări: 1874
  • Export PDF: 791
  • Comentarii: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni