Mă plec în sfântă rugăciune, cu sufletul ușor vibrând,
O lacrimă pe gene-apare, când strig spre zarea fumegând,
Între hotare ce desparte trăirea mea și cerul mare,
Așteaptă ruga mea fierbinte, să-i vie rândul l-ascultare.

Genunchii cad pe solul rece și nu mai simt decât predare,
În amorțirea lor așteaptă un strop de sfântă consolare,
Cu mâinile împreunate, înlănțuite de dorință,
Mă fac mai mic în încercare și mă ascund în umilință.

În cămăruța mea stau singur și nimeni nu-i, nu-i nimeni care,
Să-mi bată-n ușa încuiată cu câte două, trei zăvoare,
Dar Domnul meu, nu îmi mai pasă că lumea e cu lumea sa
Și nu mai sufăr când tăcerea subtil inundă viața mea.

Căci inima mi-e o cântare, e plină de dorințe caste,
Mă-nalț o dat-cu rugăciunea, spre ceruri noi și albe astre
Și-atunci îmi amintesc de oameni, de toți ce-au spus că-mi sunt aproape,
Că nu mă vor uita-n necazuri, oriunde-oi fi, pe munți, pe ape.

O, cât de-nșelătoare-i clipa și inima în sentimente,
Sărmana spune ce o doare atunci,   în clipele ardente,
Dar când pornește pe cărare, ea uită orice promisiune
Și se mai miră că n-apare, un semn divin sau o minune.

Nu ține seama Doamne Tată, la vorbele-aruncate-n pripă,
Mai bine Tu binecuvântă și pe a Duhului aripă,
Să ne ridici pe toți căci timpul, e pe sfârșite și-i păcat,
Ca dintr-o mică neveghere un om să nu fie salvat.

Te-aștept Preasfinte să-mi calci pragul, Lumina Ta să mă inunde,
Să curățești tot ce e putred și răul ce în min-se-ascunde,
Iar de-oi fi slab și calc pe-alături, Te rog Isus, duios mă ceartă,
Apoi, în marea Ta-ndurare șterge păcatul și mă iartă.

Căci ce aș fi de neascultarea, n-ar fi din dragoste, cernută?
Ființa mea, un pumn de tină ar fi ciuntită, ar fi slută,
N-aș mai cunoaște bucuria și harul de-a fi doar al Tău,
De-aceea Te slăvesc Isuse, căci sunt copil de Dumnezeu!

01/07/13, Deva- Lucica Boltasu