Mănoase lanuri auresc
În aurul de sus,
Dorul cuvântului ceresc
E-n orice spic supus.

Toate-ar porni într-un avânt
Zvâcnire în azur,
Dar le apleacă spre pământ
Deprinderea din jur.

Le mângâie vântul blajin
Pe creștetul bălan
Parcă le-ndreaptă în senin
Din clipe peste an.

Ele răspund atât de blând
Și gingașe pe plai
Că te uimești cum or fi stând
Pe subțirelul pai.

Oricare ochi e cucerit
De valurile lor
Ce-s ca și aripi ce trimit
Un zbor în viitor.