Ai plecat la ceruri, mamă!

Mi-atît de dor de casa părintească,
De liniștea și pacea ce-o domneau,
De înțelegerea și dragostea frățească,
De toți cînd rugăciunile-nălțau.

De blînda mîngîiere-a ta, mi-e dor,
De vocea-ți liniștiță, iubitoare,
De-albastra ta privire, fără nor,
Senină, cum e ziua cu mult soare.

Tu te-ai desprins tăcută, dintre noi,
Grăbită să întîmpini veșnicia
Și ai plecat spre cerurile noi,
Să Îl slujești și-acolo, pe Mesia.

Văzut-ai oare, lacrimile amare,
Pe fețele celor ce te iubeam?
Cînd o chemare-ai auzit în zare,
Ușor tu te-ai desprins... și toți plîngeam.

Senină-ai încheiat, pe acest pămînt,
Sacra menire de mamă și soție.
Cînd Domnul, ți-a adresat doar un cuvînt,
Te-ai dus să fii-n a Lui Împărăție.

Întinsă între scîndurile reci,
Ai luat cu tine, dragostea și cîntul,
Iubirea și credința, ce pe veci,
Te-or însoți, cum ți-a promis Cuvîntul.

Ce gol rămas-a-n urmă, ce durere...
Și cîte semne mari de întrebare.
Te-ai dus... Aicea fără mîngîiere,
Rămas-am toți... și despărțirea doare.

Din tot ce-aveai de pus în rînduială,
Nimic n-a mai contat în ultim ceas.
Doar veșnica odihnă, din marea osteneală,
Din toate ce făcut-ai, ți-a rămas.

Rămas-a aici și pumnul de țărînă,
În care Creatorul, suflare-a hărăzit.
În el, blîndețe, milă și dragoste divină,
Ți-a dăruit din plin, cît ai trăit.

Că triumfa-va-n ceruri, ai știut,
Doar dragostea ce sacrificii face...
Ș-ai dăruit din suflet, cît mai mult,
Iubire, fericire,... numai pace.

Mă-ntreb cum a cuprins, el, pumnul de țărînă,
Viață, zîmbet, bunătate, pace?
Oare-ai știut atunci, că te-a luat de mînă,
Cel ce cu Veșnicie o să te-mbrace?

El te-a urcat în car de biruință,
Și-ai dus cu tine și neprihănirea.
Cununa împletită din credință,
Pe cap, ți-a pus-o chiar Dumnezeirea.

Asigurată ai coborît în veșnicii,
Că ești pe-a cerurilor cale drept în sus,
Unde sfinți îngeri și frați mii și mii,
Osana cîntă, slavă Lui Isus.

Acolo unde ai ajuns, nu e durere
Nici lacrimă, nici jale... lipsuri nu-s.
E numai fericire, mîngîiere.
Știu că tu stai la dreapta lui Isus.

O, ce n-aș da, ca să-ți aud iar glasul,
Și rugăciunea și frumosul cînt.
Să-ntîrzii... să opresc o clipă ceasul
Plecării tale, de pe acest pămînt.

Iertare să îți cer înlăcrimată,
Să mă mîngîi și lacrima să-mi stergi.
Să-ți simt ș-acuma dragostea curată,
Ș-apoi... pe-a cerurilor cale, tu să mergi.

Aș vrea, dar ... isprăvit-ai alergarea.
Te-așteaptă loc promis în veșnicii.
Etern voi mulțumi, că Îndurarea,
A-ngăduit ca mamă, tu să-mi fii.

Amin!