-lecţie de viaţă-

Îmi văd măicuţa aşezată-n umbră,
sub luna de argint visări c-o fură.

O fi vreun vis fugar neîmplinit,
vreun dor după copilul mult iubit?

Mă-ndrept spre ea păşind prin iarba moale
cu mersul legănat călcând agale

şi palma mea pe fruntea mamei pun
vrând parcă gânduri rele să supun.

Ea îşi desface braţele din piept
şi mă priveşte-n faţă blând dar drept.

„Măicuţă!”-i zic şi o sărut uşor.
„Ce strângi la piept? O lacrimă, un dor?”

„Doar un ştergar, o Pâine şi o Carte...
Şi de ai timp am să-ţi vorbesc de toate.

Ştergarul este semnul de slujire
când vrei şi ştii lucra cu dăruire.

Pâinea e cea care s-a frânt...pe cruce
apoi la Cină-n amintiri se frânge.

Iar Cartea e al Domnului Cuvânt
care lucrează chip din Cel Preasfânt.

Învaţă, dar, copile, de la toate
să fii pildă pentru eternitate!”

Mi-am ascultat măicuţa pân’ la capăt
şi-n mintea mea mi s-a deschis un lacăt.

Am înţeles atunci ce e ştergarul,
Pâinea, Cartea... De-atunci sunt slujitorul...

Galaţi, 2 Iulie 2013,
Cristina Magdalena Frâncu