E prea târziu, Isuse, e prea târziu!...
E iarnă-n viaţa mea şi suferinţă,
Iar viscolul de afară îngheaţă ce e viu.
Mă prăbuşesc învins de neputinţă,
Într-un tablou pictat în cenuşiu.

E prea târziu ca să mai chem Lumina,
Să sper în zorii altei dimineţi...
Sunt pedepsit, dar care-mi este vina,
Înlănţuit în temniţa amarei vieţi?

Tăcut e cerul înnegrit ca şi o piatră,
Iar lacrimile pe obraji mi s-au uscat,
Tăciunele ce a mocnit în vatră,
S-a stins demult şi-a fost uitat.

Sunt trestia ce s-a frânt odinioară
Când am avut curaj, putere şi am luptat...
Dar vânturile izvorâte din furtună
M-au junghiat cu sabia, m-au legat...

Deasupra Ceru-i plumb, iar jos e doar cenuşă...
E prea târziu de-a mai simți iubirea,
În lumea spartă-n cioburi si apusă,
Sunt amăgiri, minciuni ce încunună firea...

Doar inima-mi, speranța-mi pare uşor a bate...
E prea târziu, se va opri etern și ea...
Deşertul unor timpuri depărtate,
Va cerne ani, apoi tăcere veșnică în toate...

E prea târziu...

.....................................................................

E prea târziu sau poate prea devreme,
În orice prăbuşire şi durere,
Când inima zdrobită şi smerită piere,
Christos aduce după moartea firii, Înviere!