MERSUL SPRE VEȘNICIE

Mersul constant spre veșnicie
Implică multe greutăți
La pândă șade vreo urgie
Și vin spre noi ostilități.

Există curse să ne prindă
Să nu mai mergem cu Hristos
Iar unii vor în noi s-aprindă
Tendința de a merge-n jos.

Adesea fața e marcată
De multe lacrimi, de suspin
Ființa, parcă, e uscată
De-atâta trudă și pelin.

Obstacolele-s o mulțime
Să dea constant descurajări,
Să nu pășim spre Înălțime,
S-avem mai multe frământări.

Dar nici o piedică nu poate
Să ne despartă de un țel
Ce ne-a legat de o Cetate
Unde domnește-al jertfei Miel.

Călătorind spre sfânta Țară
Ne dă imbold un crez aprins
Chiar când vreun demon se-nfioară,
Chiar în cuptorul cel încins.

În slăbiciuni simțim prezența
Ce nicicând nu ne-a părăsit
Cunoaștem bine competența
Unui Părinte preaiubit.

De câte ori a fost cădere
Cu duioșie-am fost purtați
De Duhul plin de mângâiere,
De Duhul celor întristați.

Mersul cu-avînt spre veșnicie
Implică lacrimi și nevoi
Dar după lunga pribegie
Urmează stări de viață noi.

George Cornici/28 Iunie,