Zidește-mă în colț de stâncă

Urc încet spre munte, prin luminișuri și luncă;
Culeg buchete de flori, să-Ţi împletesc cunună,
Cu florile de mac, aprind foc de iubire,
Frunzele de măslin, și cele de cicoare,
Reflectă-n a lor culoare, speranța mare.

Cerul e a mea scăpare, norii mă ocrotesc,
Când merg bine, sau mă rătăcesc.
Cu al meu dor pictez pe cer, bucurie,
Cu steluțele în nopți, scriu "Veșnicie",
Acolo voi primi, sfânta mântuire.

Trece ziua, vine apusul, se apleacă pleoapa,
Acum raza-i violetă, precum liliacul.
Pe suflet cu alb de nufăr, colorez seara,
Iară inima-mi de dor, arde precum jarul,
”- Pentru Tine, Iubit Mire!”- Iubit Salvator!

Pe lumină, întuneric, urc piscul cu dor,
Mă opresc pe la izvoare, în răcoarea undelor,
Mă îmbrac în a lor pânză, îmi pun năframă de nor,
Din vânt îmi fac steag, scriu pe el: "Mi-e dor,
Să ajungă mai degrabă, al meu Salvator!"

Mi-am ascuns tristețea, în răcoarea dimineții
Uraganele de gânduri, mă-nvăluie, mă dor...
Un gând răzleț pictează un răsărit privirii,
Și-mi flutură în față, o rază de nor:
Eșarfa curcubeului multicolor.

Zidește-mă în colț de stâncă, pune în mine har,
Eu să fiu o jertfă, Tu, un Sfânt Altar!
În șapte cuptoare, să ardă sufletul meu,
Scântei toată să mă fac, să ardă ce-i rău,
Jarul să mă mistuie, să rămân curat, al Tău!

În uitare să arunci, tot ce-a mai rămas,
Doar la binecuvântări, eu să fiu părtaș,
Lacrima Tu să mi-o ștergi, cu iubirea Ta,
Eu cu stele scriu pe cer; (Sunt mireasa Ta!)
Mire, știu, Ești pregătit !- Vino, a mă lua!

În slava cerească, cu Tine să plec,
O, Doamne, ce mult ... asta mi-o doresc...
Să uit călătoria mea de pe acest pământ,
Cu îngerii în slavă, să mă bucur, și să cânt;
Merit, Mire drag...
N-am pătat al meu veșmânt;
Jur! - ” Te voi urma până la mormânt!"