De semeni vînt...

De semeni vînt, vei secera furtună.
Ți-e sufletul atît de răvășit,
N-ai liniște deloc, nici vreme bună,
Și soarele de mult a asfințit.

De-atîta împietrire și-nnorare,
În tine dragostea, nu-și mai găsește loc.
Crezi că iubești, dar sigur ți se pare.
Nu poți s-aprinzi din paie ude, foc.

Tot înhămat la muncă, uiți să îi pui hotare.
Nu crezi că osteneala, îți va slei puteri?
Întruna aduni și-ți înmulțești hambare,
Robit de tine însuți, dar sec în mîngîieri.

N-ai timp de închinare, sau de rugă.
De-a sufletului hrană, cînd să te îngrijești?
Ți-ai transformat viața, într-o alertă fugă
Și în nemulțumiri, știi doar să dojenești.

Dar o să vină clipa, în care tu, înfrîntul,
Sătul de alergare, cu suflet chinuit,
Să recunoști că-n tine nu are loc Cuvîntul.
Doar de singurătate-i, al tău lut împlinit.

Deschide-ți inima și lasă să pătrundă,
Cît mai e timp, Cuvîntul cel plăcut,
Ce valu-l domolește-n blîndă undă
Și vuietul i-l schimbă în susurul tăcut

Primește-n tine, Dumnezeiască pace!
Nu te lăsa robit, de lutul tău mereu,
Că orișicîte ai și orișicîte-ai face,
La judecată dreaptă, te cheamă Dumnezeu!

Îngenunchează-ți firea-n umilire.
Pe cei săraci și goi, tu îi îmbracă!
Să vadă Domnu-n tine, semnale de trezire
Și schimbă-ți starea, așa cum Lui să-I placă!

Și lasă vîntul să-și urmeze cursul!
El vine din... nimic și merge... nicăieri.
Nu-l transforma-n furtună-n, care plînsul,
Cu lacrimi va culege, tristețe și dureri.

Amin !