Cât de rău m-apasă vina, rând pe rând,
amintiri urâte strigă şi acuză;
mă grăbesc să caut cea mai mică scuză,
dar ce greu se-adună-n minte gând cu gând.

Şi din nou mă clatin, mă trezesc rugând
Cerul tot să ierte viata mea confuză;
aş uita trădarea, dar o simt pe buză
şi îmi spun continuu: Doamne, cum te vând...

Parc-aud aproape zornăind arginţi,
gura mea se pierde-n sărutări de Iudă...
Doamne, mai ascultă triste rugăminţi!

Schimbă-mă din albii, dup-atâta trudă,
să privească răul uluit, cu ciudă,
când redai seninul peste ochi fierbinţi.