Carul biruinței !

De vrei belșugul să-ți sporești,
Din carul tău de biruință,
În rugăciuni poți să primești,
Prin har, putere în credință.

Izvorul rugăciunii de-l deschizi,
În crîncenă și grea încătușare,
Slobod te face, nu poți să cuprinzi,
Un orizont, mai mare de-ndurare.

Pe-aceeași undă cu Dumnezeirea,
Prin Duhul Sfînt, ce-I fir de nepătruns,
Te conectezi și ai să poți privirea,
Să ți-o ridici, din ce în ce mai sus.

Pe aripi ca de vultur, te înalță,
În cerul cerurilor să plutești,
Unde-auzi-vei, blînda Lui povață,
Pe care, ia aminte, s-o păzești.

Pe tabla inimii, poruncile Lui scrie,
Ce-ncep așa: Al tău Domn, Dumnezeu, Eu sînt
Ce din Egipt, te-am scos și din robie,
Să n-ai alți dumnezei, pe-acest pămînt!

Să nu-ți faci chip cioplit, sau vreo înfățișare,
Din lucruri ce-s în cer, sau pe pămînt,
Că-s Dumnezeu gelos și pot pedeapsă mare,
Sau îndurări, să dau, la-l meu cuvînt!

Să nu-Mi iei în deșert, Dumnezeiescul nume,
Că fără de pedeapsă, să scapi nu ai să poți!
Oricît ai fi de mare-n astă lume,
Doar mînă de țărînă, ești ca toți.

Adu-ți aminte de ziua de odihnă!
Să Mi-o închini și veșnic s-o cinstești!
Am binecuvîntat-o cu mai multă tihnă.
Întotdeauna, tu să o păzești.

Pentru-ca zilele să-ți fie lungi și multe,
În țara ce ți-o dau ca Dumnezeu,
Cinstește-ți orișicînd al tău părinte!
Porunca-aceasta s-o-ndeplinești mereu!

E prima ce ți-o dau pentru-ai tăi semeni
Și cele ce urmează-s pămîntești:
Să nu ucizi, să nu curvești, de-asemeni
Nici să nu furi, minciuni să nu rostești!

Să nu poftești nimic ce al tău nu-i!
E ultima poruncă ce ți-o scriu,
Pe tablele lui Moise, date lui,
Cînd conducea poporul prin pustiu.

Toate aceste legi, de Dumnezeu sunt date,
Să te călăuzească-n car de biruință,
În inimă păstrează-le curate
Și să-mplinești mereu a Lui dorință!

Încrede-te în Domnul și Îl cheamă
În orice zi, în orice ceas, în ajutor
Și ai de grijă, bagă bine seamă,
Ce urci în carul tău biruitor!

În carul biruinței, pace strînge!
Cu roua liniștei, din plin să o stropești!
Că fără ea, nicicum nu poți învinge,
În luptă cu pornirile firești.

Să nu-ți lipsească-nțelepciunea sfîntă!
S-o pui neîncetat în slujba Domnului!
Să fie însoțită de bucurie multă
Și de cîntări de slavă și cinste aduse Lui!

Să sui în car, talantul hărniciei,
Ce-n Casa Domnului, cu rîvnă s-a-nmulțit.
L-ai cultivat pe altarul dăruirii
Și roadă el, adus-a însutit.

Iubirea, adevărul, dragostea, bunătatea,
Să aibă loc de cinste-n al tău car,
Să le-mpletești întruna cu dreptatea!
De sus din cer, primit-ai acest dar.

Credincișia, fapta bună, cumpătarea,
Blîndețea, milostenia, neprihănirea, să le-aduni
Și însoțite zilnic, cu umilința și răbdarea,
În carul biruinței, s-or transforma-n cununi.

Cu ajutor de sus, umplutu-ți-ai tu carul,
De roade bune , ce-s pe placul Lui,
Dar, numai dăruind, sporește harul
De binecuvîntări, din partea Domnului!

Ia seama deci, le dă cu mînă largă,
Le însoțește mereu cu viu Cuvînt
Și carul biruinței tale, o să meargă
Pe aripi de victorii, sus către cerul sfînt.

Va depăși în zboru-i mărginirea,
Cînd lin, se va desprinde de pămînt.
În zări albastre-și va găsi menirea,
În loc promis, prin sacru legămînt.

Amin!



,