Acasă.

Aicea unde ești, e-a noastră casă
Și-i plină toată de prezența ta.
Nici amintirea aicea, nu m-apasă,
Ci-s fericit, de parcă aș cînta.

Ce bucuros azi m-am întors la tine.
Cu zîmbet cald, mă-ntîmpini dragă mamă.
Cînd mă asiguri că e totul bine,
Uiți lacrimile să le bagi în seamă.

Cînd mă îmbrățișezi, îmi este bine.
În brațe parcă, strînsu-ți-ai tot dorul.
L-ai îndreptat din inimă, spre mine
Și-n lacrimă, simțitu-i-am fiorul.

Aicea unde ești, ziua-i senină.
Cu dragoste împrăștiat-ai norii
Și peste tot, făcut-ai iar lumină,
În noaptea care, a alungat-o zorii.

Acasă cînd ajung e sărbătoare
Și lacrima de dor, aici mi-e ștearsă.
Nu mai visez la întîlnirea vitoare,
Cînd fericit, cu tine stau la masă.

Cuvintele-s sărace cînd îți spun,
Ce nemiloasă este depărtarea,
Iar razele de soare, cînd apun,
Nu se sfiesc să-mi ducă-n vînt, chemarea.

Te știu stingheră, cînd e casa goală
Și teamă-mi-e, c-așa o să te stingi,
Răpusă mamă, de-o neștiută boală.
Știu că nu-ți place ție să te plîngi.

Acasă zilele mai iute zboară,
Că e așa, e lucru de-nțeles,
Dar îți repet, oare a cîta oară?
Că viața-i grea și nu am de ales.

Să ai de tine grijă, dragă mamă.
Să nu fii tristă, dorul să nu-l plîngi,
Ci cîntă-l cum știi tu, în a ta gamă,
Cu versul din condei, să îl învingi.

Te roagă, curînd clipa să sosească,
Cînd depărtarea va avea hotar,
Al cerurilor Domn, să ne păzească,
Să ne îmbrace-n pace și-al Lui har.