Încheierea epopeii
Vine-n orice zi de vară
Când cu aurul lor, teii
Toată valea o-mbătară.

Odiseea își îmbracă
Straiele de prăznuire
De-ți arată o Itacă
Cărăruile-n iubire.

Lepădând apa durerii
Ce anemică se curmă
În triumful acostării
Care nu privește-n urmă,

Satisfacția se-ncântă
De pășirea fără grabă
Pe o boltă ce-i răsfrântă
În nefritul de pe iarbă.

În minunea împlinirii
A atingerii de ținte
Uiți în marea amintirii
Necredințe și cuvinte.

Parcă n-a fost uraganul
Rânduit de-o acalmie -
E uitat întreg aleanul
Într-o țară azurie.

Revenirile din spații
Sunt și-un început de cale -
Înțeles de destinații
Lămurește-o zi agale.

Cu balada sa căruntă
Îți îndeamnă iar curajul:
Parcă ai venit la nuntă
Să-ți pornești pelerinajul.

Vii în zi și pleci în noapte,
Prinzi s-arunci apoi suspine
Prin miros de fructe coapte
Și prin zumzet de albine.

Vreme vine, timpul trece,
Drumul pleacă-n cotitură
Și zâmbești înspre mesteceni
Ce-ți doresc ceva din gură.

Pașii te prefac în nimeni,
Iară Țara fără seamăn
Veșnică trăindă-n inimi
Înainte tot te cheamă.

Ajungând din urmă zorii,
Iar purcezi fără hotare
Din odihna blândă-a florii
Într-o creștere spre Soare.

Pogorând numai din valuri
Vela iarăși se ridică
Din liman spre alte maluri
Peste scrâșnete de frică.

Zile-atât de diferite
Căii tale se adună,
Cimitire-nțepenite
Urlă doar lupește-n Lună.

Părăsindu-ți paterice
Că pleci trist, că vii cu brio
Altă insulă îți zice:
„Bună ziua!” și „Adio!”