Îmi zac în suflet doruri împietrite,
aşa de grele că-i o neputinţă
să le înalţ spre cer când n-am credinţă
şi nu găsesc cuvinte potrivite.

Îmi zac în suflet temeri şi sentinţă,
în mine cad aceloraşi ispite
şi-mi mor, încet, suspinele-obosite
sub noul val de plâns şi suferinţă.

Aşa mi-e dat, să trec prin vremuri crude
şi nu-nţeleg deplin această şcoală,
când lecția lor, de multe ori, include:
tristeţe, lipsuri, neputinţă, boală...
dar dorul stins în cerul Lui se-aude
cu mângâieri, când inima mi-e goală.