Când mă aplec asupra filei albe
Şi iau condeiu-n mâna tremurând,
Te-aştept să vii Isuse
În inimă şi-n gând
Să îmi şopteşti cuvintele alese,
Să mă atingi prin Duhul Tău cel Sfânt
Şi-apoi să-ncep a scrie
Cu patos şi avânt...
Iar versul ce se naşte să fie o lumină,
S-atingă inimi multe, să fie mângâiere
În lumea ce-i robită
De lacrimi şi durere...
Să fie versul meu o trâmbiţă ce sună
S-anunţe deşteptarea căci vremea-i pe sfârşit...
Mai e puţin şi iată
Că Mirele iubit
Va coborî pe nori împodobit de slavă!
Şi mi-aş dori ca versul să fie-un rug aprins
Pe-altarul unde jarul
Aproape că s-a stins...
Şi nu ale mele gânduri să le aştern pe filă
Ci Tu, Isuse scump, prin versuri să vorbeşti...
Prin ele să ne-alinţi,
Să spui că ne iubeşti
Iar eu să fiu unealta ce-o foloseşti acum,
Şi mîine... şi cât harul va curge pentru mine
Să pot lua condeiul
Să Te slăvesc pe Tine!

Vulcan-17-07-2013
Mary