Multe dimineți mi-au zâmbit din stele,
Au venit și au plecat ca o nălucă,
Dar una, cea mai dragă dintre ele,
O strâng în suflet, n-o las să se ducă.

Venea senină, din zări îndepărtate,
Să mă trezească dintr-un vis străin,
Căci mă găsise în a Vieții Carte
Și cupa plină de lacrimi și suspin.

Ai venit Isuse, cu Raze de Soare
Să îmi săruți fața cu Lumina Ta
Să îmi deschid petala, ca o floare,
Să-mi dai mireasma vieții, Dragostea.

Tot plânsul meu din nopțile amare,
În dimineața-aceea, Tu l-ai așezat,
Ca un șirag de rouă, pe o floare,
Să îl ridici abur, în nor îndepărtat .

Dimineața când, din ploile de Har,
Pe cer s-au arcuit culori, în curcubeu,
L-am prins atunci, cu mâinile de jar,
Să-l port ca o cunună peste capul meu.

Dimineața-n care, Isuse m-ai chemat
Și am pornit umblând pe val, spre Tine,
M-ai așteptat cu Pâine și cu Vin curat
Și m-ai cuprins în Mângâieri Divine.

Când m-am născut din apă și Duh Sfânt,
Spre Cer s-au întors zorii-n sărbătoare,
Inima-mi era un nou și dulce cânt
Trimis din Cer, în duh să mă-nfioare.

Mi-am pus corola pe un vis sublim,
Să-l înfloresc pe o tulpină de iaspis,
În noua Dimineață, în Nou Ierusalim,
La prânzul care, Isuse, l-ai promis.

Amin!