Tremurânde diamante
Florile își pun pe față
Când cucoșii strigă-n noapte:
„Bună, bună dimineață!”
Genele încep să bată
Și să freamăte cuvinte
Doar că-i încă prea înceată
Orice stare, orice minte.
Bătând palma peste gură
Toată firea se întinde
Cu oricare-ncheietură
Pretutindeni, pretutindeni.
Rugului jarul se stinse
Și nu vrea să mai răsufle
Lângă dânsul mă întinsei
Să-i dau aerul din suflet.
Ci mă cheamă ziua nouă -
Calea mi-i nerăbdătoare,
Mă pierdui întreg în rouă
Să mă-avânt așa spre Soare.
Potopirea prospețimei
Năvălește peste margini
Că-aspirantul de mulțime
Se ascunde printre pagini.
După mir ce-l toarnă zorii
Ciocârlii se înălțară
Peste zâmbetul cicorii
Și argintul de năgară.
Ca izvoare din tărie
Toarnă glasul lor ca naiul -
Melodia azurie
Binecuvântează plaiul.
De sub umbre, dintre fire
Mă ridic ca o minune
Ori aripă de Iubire,
Ori cuvânt de rugăciune.
La-nceput de vers ajunsei
Cu obrazul de arnică:
Unde mă înalți, Isuse?!
Că mi-i frică... că mi-i frică!..
În potopul de lumine
Gândurile mi-s înfrânte:
Cântul tremură în mine
Și eu tremur tot în cântec!
Să mă-avânt așa spre Soare." Prefigurand marea Desteptare din Marea Dimineata de Inviere..Cata prospetime, sfanta melancolie!