Privesc în jur

De unde-mi va veni izbăvirea?
De unde-mi va veni îndurarea?
De unde-mi va veni iertarea?
De unde-mi va veni iubirea?

Și mă aplec îngenunchiată-n rugă,
Cu ochii-n lacrimi, ce-mi brăzdează fața,
Încredințată fiind, că ruga-mi o să ajungă,
La tronul Îndurării, Celui ce dă viața.

Mă închin înaintea Lui, în adorare
Și-I spun din nou ce mult eu Îl iubesc.
E temelia mea, stînca cea tare,
În care vreau credința să-mi zidesc.

Să pot smerită-n fapte și cuvinte,
Să-L proslăvesc, să-L laud, să-L măresc,
Să-I mulțumesc, că-n dragostea-I fierbinte,
Jertfitu-Sa, copilul Lui să mă numesc.

Cînd mă gîndesc la prețul ce plătit-a,
Parte să am de mîntuirea Lui,
Mă rușinez, că numai ea, ispita,
Să murmur m-a făcut, pe calea Domnului.

Chiar dacă a îngăduit, în astă lume,
Să trec prin încercări, ce greu apasă,
Mi-a dat tărie și puteri anume,
Ce-mi dovedesc că dreapta-I nu mă lasă.

În El mă încred, știu că mi-a dat iertarea,
Un altul ca Isus, în astă lume nu-i.
El m-a salvat și mi-a îndreptat privirea,
Sus la Calvar, la crucae jertfei Lui.

Cu sînge sfînt, spălatu-mi-a păcatul,
La Golgota în cuie atîrnînd.
În marea Lui iubire, Preaînaltul,
Prin moarte, viață veșnică, El dăruind.

E mîntuirea mea, nu pot să nu Îl laud,
E izbăvirea mea, nu pot să nu-L iubesc.
Mă bucur mult, cînd vocea-I blîndă o aud,
Mă închin înaintea Lui, etern vreau, să-I slujesc!

Amin!