Să nu te superi de mustrare,
Ea-ţi poate-aduce îndreptare,
Chiar de cuvântu-apasă greu,
Nu-ţi poate face nici un rău.

Parcă nu ştii cum e privirea,
Pe ea o ţine strâns simţirea,
Să nu fii mod de poticnire,
Mai bine creşte în sfinţire!

Ai fost purtat de-al vieţii val,
Nu ai primit nici un semnal,
Că ceva nu-i la locul său,
Până când bunul Dumnezeu,

A pus în duhul tău un gând
Şi remuşcarea, rând pe rând,
A tot săpat în duh, gândeşti,
Că eşti greşit. Te pocăieşti,

Te rogi: "O Tată Sfânt din cer,
Dă-mi viaţa, nu lăsa să pier,
Sub amăgiri şi neveghere,
Dă-nţelepciune şi putere,

Să ştiu s-aleg doar ce e sfânt,
În port, în faptă şi-n cuvânt,
Să fac în toate voia-Ţi, Tată,
Căci nu-s o piatră lepădată,

Ci eu sunt chip din chipul Tău,
Un templu sfânt, de-aceea eu,
Vreau să-mi revizuiesc trăirea,
Unde-i greşit, pune sfinţirea,

Iar celor dragi, surori şi fraţi,
Ce prin credinţă mi-au fost daţi,
Să le vorbeşti prin Duh, să ierte,
Să nu cârtească, să nu certe! "

Pe treapta vieţii de credinţă,
Unii-s mai tari şi-au biruinţă,
Alţii sunt slabi sau neatenţi,
Dar nu sunt răi sau oponenţi,

De-aceea azi, îngenuncheat,
Vrei să fii nou, să fii schimbat
Şi mulţumeşti Acelui care,
Ţi-a dat prin har a Sa iertare.

Binecuvântă pe-acel care,
Este lipsit de-orientare,
Condu-l cu dragoste şi har,
Căci truda nu va fi-n zadar!

27/07/13, Barcelona- Lucica Boltasu