Coconul

Un vierme de matase mic
Isi ridica ochii un pic
Si, incantat de ce-a vazut,
In contemplare a cazut.

Si cum mesteca asa ud
Pierdut in frunzele de dud,
Se intreba pe loc uimit
-“De ce mananc asa grabit?

De ce exista pe pamant
Un vierme ca mine, marunt,
Fara culoare si picioare,
Deci fara scopuri si valoare?

Si totusi un dor ma anima
Sa mananc, sa cresc fara tihna
Iar cand voi fi cel mai vanjos
Sa mor in cuibul matasos”.

-“Dar ce gandesti cu voce tare? -
Il surprinse un vierme mare,
Ce tot tesea propriul cocon -
Gresesc eu, sau nu esti in bon-ton?”

-“Buna-ntrebare, mai fartate,
Chiar nu-ntelegi de ce-avem parte,
Caci sunt urat si mor ca maine
Ma mir ca omu’ ma-ntretine“ .

-„O, nu mai plange, dragul meu,
Caci de sfarsit aproape-s eu,
Insa asculta: e speranta,
Caci ne asteapta-o noua viata!

Curand vei tresalta in zbor,
Chiar daca esti un tarator
Iar omul ce azi te hraneste
O bogatie te gaseste”.

-“De-ar fi ce spui adevarat,
Intrece tot ce am visat
Si toate ar avea un rost
Ce-ar intrece al vietii cost.

Dar spune-mi unde-ai auzit
De minuni ce mi-ai povestit?
S-a-ntors cineva viu, inaripat
Din locul cu gogosi depozitat?”

-“Da! eu personal l-am intalnit:
Un fluture unic in colorit
Ce de Stapan ne-a spus ca-i mandatat
Sa ne arate drumu- adevarat,

Ca cei ce cred s-ajunga impliniti,
In frumusete neasemuiti,
Tovarasi florilor din Paradis,
Partasi comorilor de nedescris.

Caci cei fara credinta vor pieri
Ramanand mici, de folos nu vor fi
Din ei doar pasarile se vor ospata,
Neatingand visul de a zbura.”

-“Atunci, cred si doresc sa promit
Sa ma dedic Celui ce-a investit
Destin sa am asa miraculous;
Se cade sa Îi fim si de folos.”

Iubitul meu, e timpul sa-nvatam
Gandind la pilda, sa ne cercetam
Ne-am gasit noi menirea pe pamant?
Avem speranta si dupa mormant?

Crede-n Isus, El este mandatat
Mantuitor si Domn si Imparat!
Prin moarte si-Inviere a deschis
Urmasilor drumul spre Paradis.

Ce bucurie sa-L ai pe Hristos,
Ce minunat sa traiesti cu folos
Ce mare lucru sa ai viitor,
Ce uimitor sa ai Mantuitor!