Imposibila iubire
Autor: Viorel Balcan  |  Album: Taine care vorbesc  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de viorel77 in 02/08/2013
Imposibila iubire

Să nu te miri, de ce îmi strâng în poală,
Aceleași stele, și negura din crengi.
Să nu mă aștepți, în praguri cu buchete,
Căci n-am să vin, cu mine să petreci.

Să nu te întrebi, de ce refuz inelul,
Ce licăre în noapte, luceafăr diamant.
Te știu că ești un prinț frumos și cu renume,
Că-n toate vrei să fii mai tandru, mai șarmant...

Așa sunt eu, mai tristă, mai nocivă...
Săracă în lumină, la toți ca să ajungă.
Și chiar de-aș vrea, să vii, să-mi furi din stele,
Nu mă aștept, căci calea-i atât de lungă…

Răsar ca tine, în tresărit de noapte.
Răcoarea ca de doliu, eu o aștern ușor.
Acolo unde jaru-ți, a ars mocnit la umbră,
Iar voalul de mireasă, spre creste mi-l cobor.

Nu-s văduvă, de crezi că trag cu mine,
Aceeași trenă, în fiecare noapte.
Sunt doar mireasă, în nopțile senine,
Ce-așteaptă ca să vină, un mire de departe...

******

O, știu pre bine, că nu te pot atinge,
Nici să te alint, pe brațe, nu am cum.
Că nu avem răscruce să ne ducă,
Să ne întâlnim la colț, pe același drum.

Ne alergăm ca doi copii tot timpul...
Să-ngenunchez doresc, și mâna ca să-ți cer.
Dar nu te prind căci ești mereu ascunsă,
Ești mit în constelații, o doză de mister.

Așa am fost sortiți, să stăm deoparte...
Să nu avem nici preot, nici cetire.
În roata milenară ne învârtim tot timpul,
Trăgând cu noi spre apusuri, imposibila iubire.

Viorel Balcan 2 august 2013



Inspirată după versetul din 2 Corinteni 6-14 care spune; ,, 14. Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?
Imposibila iubire dintre soare si noapte (luna), ce frumos!..Imi aminteste de Luceafarul...Deci, doar fiii luminii, nu cei ai noptii pot face parte din Mireasa..
Adăugat în 02/08/2013 de loredanam
Trebuie să ne silim să înțelegem voia Domnului și să o împlinim, Dumnezeu să ne ajute.Foarte fru-
moase versuri, este pe undeva o notă de durere, o rană, Dumnezeu să o vindece.Domnul să te
binecuvinteze, frate Viorel șți să Îl simți mereu alături, un ajutor în orice situație.
Adăugat în 03/08/2013 de ana_haz51
Sa intelegem cu luare aminte voia Domnului sa o dorim si sa o implinim in viata noastra.Multe binecuvantari.
Adăugat în 03/08/2013 de florenta.sarmasan
Titlul este profund si controversat in acelasi timp: Daca este imposibila nu e iubire, iar daca e iubire nu e imposibila ! Cred ca autorul vrea sa sublinieze in mod categoric distanta dintre cele doua laturi ale existentei noastre, efemerul si vesnicia. Aparent se confrunta, interfereaza, dar nu poate fi o coabitare pasnica, rodnica ! Foarte frumos, clar si plin de invataminte: scripturistic! Domnul sa va binecuvinteze , frate Viorel, cu statornicie in lupta credintei, Multa Pace !
Adăugat în 03/08/2013 de cristianagape
Statistici
  • Vizualizări: 1541
  • Export PDF: 4
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni