Ai milă, Doamne!

*
Cuvintele sfinte, sensul poruncilor,
Uneori e-înțelesul suferințelor.
Durerile sunt vii, fără alinare,
Dar ele nu vin, aşa... la întâmplare.
Lacrimile picură, amară sare,
Neliniștea mi-e toată, frământare.
Suspinul plânsului e plin de durere,
Inima nu mai găsește mângâiere.

Mândria flutură ego-ul din fire,
Orgoliul plin de searbădă gândire,
Încremenită în veninul eului,
Fără sfială dă frâu liber răului.
Sub păcat căzută şi răvășită,
Inima, fără lumină, pustiită.
Se scaldă în lacrimile de ne-oprit,
Ce din pocăință reală s-au stârnit.

Ai milă, Doamne! Ai milă! Ai milă!
Mă plec cu căință, la cruce, umilă.
Am păcătuit, Doamne împotriva Ta,
Iartă-mă, Doamne! Ai milă! Nu mă lăsa!

Lumina sfântă, Isus, nu mă sfidează,
Cu iubire divină, iertare lucrează.
Face văzul clar, mă înviorează,
Sufletul meu, adânc, îl cercetează.
Nu mă disprețuiește, mă iubește,
De a mea sfințire, se îngrijește.
Cuvântul iubire, trece peste mormânt,
Picură iertarea prin sfânt legământ.

Rugăciunea, veciei mă consacră,
E generator de energie sacră.
Sufletul gustă divina biruință,
Ce are izul sfințirii în credință.
Sufletul, de Tatăl, binecuvântat,
Se înalță la cer, senin, neînfricat.
Slăvește Dumnezeul mântuirii,
În trupul cel nou, trupul nemuririi.

Ai milă, Doamne! Ai milă! Ai milă!
Mă plec cu căință, la cruce, umilă.
Am păcătuit, Doamne împotriva Ta,
Iartă-mă, Doamne! Ai milă! Nu mă lăsa!
Amin!