Mă-ntreb şi întrebarea e lemnoasă:
-Nu, cumva, eu, novice la patron,
nu am ştiut să-I fac lui Iisus tron,
ci I-am cioplit o cruce noduroasă?
Mă-ntreb şi întrebările-s spinoase:
-Nu cumva eu, novice la florari,
în loc s-adun doar florile frumoase,
am adunat cu sârg toţi spinii mari?
Mă-ntreb şi întrebarea e cuţit:
-Nu cumva eu, novicele soldat,
în loc să Îl salvez pe Condamnat,
în coastă lancea oarbă I-am înfipt?
Mă-ntreb şi plânge ceara-n lumânări ...
Iar veşnicia mea e de-ntrebări.