Creştea o linişte păgână
peste oraş şi peste mare ...
Un om plutea pe trotuare,
ţinându-se de cer c-o mână.

Trecuse timp de-o săptămână,
când, într-o sală de spectacol,
un om cânta ca un oracol
la corzi şi pian, doar cu o mână.

Intrase oastea cea străină,
să ne sugrume-n stăpânire.
Un steag purta, cu îndârjire,
acelaşi om, cu-aceeaşi mână.

Când mulţi căzură în ţărână
şi după ajutor strigau,
chiar dacă alţii îl loveau,
el mângâia ... şi-avea o mână.