Cărăruia mea spre munte
Prin șuvoaie-i de secunde
Le străbat fără de punte
Prin vârtejuri și prin unde.
Din răpuneri în apusuri,
Prin tămăduiri din rouă,
Risipind haine de plusuri
Canonesc o viață nouă.
Pe alături - semănate
Parcă-ar fi de mâini de îngeri
Tot corole parfumate
Neștiind despre înfrângeri.
Întind palma spre-orice floare
Ea spre mine dă petale
Și prin razele de Soare
Pipăim aceeași cale.
Își apleacă crengi arțarul
Îmi înalț spre dânsul brațe
Parcă-am împărți amarul,
Parcă-am aduna speranțe.
Iarba-n văz mi se ridică
Mă înclin în spus de gură
Scăpătându-mă în frică,
Înălțându-mă-n statură.
Mă surprind în centrul zării
Fără limite-n destine,
Iar chemarea depărtării
Mă îmbie după sine.
Nourii albesc zulufii...
Ce copil privesc eu totuși
Înstelările de nuferi,
Prospețimile de lotuși!
Înflorit parcă îmi este
Sufletul o păpădie:
Vrea cu mine o poveste
Noua Viață să o știe.
Iar Ea cheamă-ntreg pământul
Spre-nălțare de la humă...
Mi se rupe-n sus avântul
Fără a căta în urmă.
Nu sunt singur în pășire
Prin puhoaiele de vreme,
Că-i o Cale de Iubire
Și nu am de ce mă teme.
Ce copil privesc eu totuși
Înstelările de nuferi,
Prospețimile de lotuși!" Cat de complet v-a regenerat Domnul ! Da, dvs si multi altii sunteti minuni ale Domnului Isus si El va poarta in brate....Doar din Duhul Sfant pot izvori poezii asa de inspirate si frumoase...
Fii binecuvantat!