Nu e ceva ce-ai comis, dragul meu,
E lucrul bun rămas neîmplinit,
Ce-ți dă o strângere de inimă,
Când soarele e-aproape de-asfințit.

Piatra pe care n-ai mutat-o
Din calea vieții unui frate,
Deși, nu tu ai aruncat-o,
Îți dă vii remușcări în noapte.

Un mic sfat sau o-ncurajare,
Pe care, grăbit, nu le-ai dat,
O mână caldă ori o sărutare,
Pe care-n fugă, le-ai uitat.

Cuvântul drăgăstos. . nespus,
Scrisoarea ce-ai lăsat nescrisă,
Buchetul ofilit, și-un vechi surâs,
Promisiunea ce-a rămas... promisă.

Acele mici atenții, mângâieri,
Măruntele gesturi de bunătate,
Atâtea șanse de-a fi îngeri
Ce le-ai scăpat: fapte ratate. .

Revin în noapte și-n tăcere,
Și te-acuză cu stăruință:
Căci lumea în păcate piere,
Tinerii cad de la credință. .

Dar viața e prea scurtă, tu îți zici,
Durerea lumii este mult prea mare-
Să-ncerci tu, singur, s-o ridici,
Smerit, vei rămâne-n picioare!

Știi, nu-i un rău ce l-ai comis,
E fapta bună, neîmplinită,
Puteai s-o faci, dar ai omis,
Și te-apasă in noaptea tristă.