Poate că nimeni, sub cer,
n-o să vadă vreodată
urmele paşilor tăi, dinspre ieri -
mersul tău şovăit, nesigur,
ducând parcă...nicăieri.
Dar poate că totuşi, cândva,
cine ştie ?,
rătăcit de furtună, vreun drumeţ obosit
va-ncerca să-şi aşeze pasul în ele,
să ajună acas', dup-atâta trudit.
Nu ţi-ar părea rău să se piardă în noapte,
doar fiindcă tu nu ai vrut, n-ai ştiut
să ţii drumul drept?
Vezi tu, drumul tău, mersul tău
s-ar putea să nu conteze deloc pentru alţii;
dar, n-ai cum să ştii, s-ar putea să conteze, tot la fel.

Poate că nimeni, sub cer,
n-o să vadă vreodată
cât de măreţ îţi e visul,
cât de înalt ţi-este zborul,
dacă priveşti în sus sau în jos...
Dar poate că totuşi, cândva,
cine ştie?,
vreun sărman, într-o vale pierdut,
va-ncerca să îşi prină speranţa de tine,
să învingă abisul de lacrimi şi lut.
Nu ţi-ar părea rău să se-afunde în tină,
doar fiindcă tu nu ai vrut, n-ai ştiut
să cutezi mai înalt?
Vezi tu, visul tău, zborul tău
s-ar putea să nu conteze deloc pentru alţii;
dar, n-ai cum să ştii, s-ar putea să conteze, tot la fel.

Şi-atunci, nu merită oare
ca măcar să încerci
să ţii drumul drept?
Ca măcar să încerci
să-ţi înalţi visul şi zborul
dincolo de zare?
Până la urmă, e-adevărat:
Ce alegi tu să fii, cum alegi să trăieşti
s-ar putea să nu contze deloc pentru alţii;
dar, n-ai cum să ştii, s-ar putea să conteze, tot la fel.