DIN PĂCATE VARA PLEACĂ

Nostalgic gând mă cucerește
Știind că vara va pleca
Doar știți că ea mă-nsuflețește,
Că ea mă poate fermeca.

Dumbrăvile scăldate-n soare
Vor plânge cu un plâns duios
Că se va duce-n depărtare
Sezonul cel mai luminos.

N-oi mai zburda prin iarba moale
Atins de rouă și de flori
Nu va fi norul de petale
Nici alte zilnice splendori.

Mi-a dat atâtea seri sublime
Ce m-au transpus în alte zări
Fără discordii sau asprime,
Cu mii și mii de-armonizări.

I-am suportat temperatura
Căci suntem prieteni foarte buni
Îi iert, bine-nțeles, arsura
C-am mers la umbră, sub aluni.

Concertul dat de păsărele
Atât de mult îmi va lipsi
Surâsul dat de multe stele
Vă spun deschis: se va sfârși.

O, de-ar rămâne înc-o lună
Să pot să dorm sub cer senin
Să pot să împletesc cunună
Și-nviorarea s-o mențin!...

Dar nu se poate...va dispare
Treptat, să nu mă doară mult,
S-asculte de o lege care
A fost admisă mai demult.

George Cornici/14 August, 2013