Demult, prin anul șase sute,
Într-un cătun gotic trăia
Un biet cizmar, creştin sărman,
Ce Conrad se numea.

Îmbătrânise tot lipsit,
Dar sufletu-i, în cânt
Ceresc, era întinerit,
Fiind plin de Duhul Sfânt.

Un praznic se apropia,
Acolo, între munţi şi Dunăre;
Iar Conrad – tot pe geam privea
Şi se ruga, din suflet, cu durere:

„ Doamne Iisuse Sfinte, sunt bătrân,
Silit de boală-n casă să rămân...
Biserica-i departe, sus pe munte!
S-ajung acolo singur n-oi putea,
Fii-n sărbătoare al meu oaspete!
O, vizitează-mă, Isuse, în căsuţa mea!”

În vis sublim, în noaptea următoare,
Isus se arătă lui Conrad, blând: ,
„ Te-oi vizita-n ajun de sărbătoare!
Să mă aştepţi în casa ta, veghind.”

În dimineaţa sfântă de Ajun,
Conrad se deşteptă cu bucurie,
Îşi mătură prin casă, biet bătrân,
Doar L-aştepta pe Mesia-n ospeție...

Şi într-un colţ, el masa a gătit:
Cu pâine, peşte, fagure de miere.
Prin Duhul Sfant, Conrad şi-a amintit
C-aşa cinase Isus după înviere.

Şi-L aştepta: „Oare-o să-i bată-n uşă? ,
Sau chiar prin zid va apărea Isus?”
Un ciocănit se auzi în geam,
Şi Conrad a sărit în sus.

Dar nu era Cel Aşteptat,
Ci văduva Anita, o bătrână,
Cu lacrimi pe obrazul ei ridat
Şi o pereche de opinci în mână. ,

„O, iartă-mă, te-am tulburat, dar sunt desculţă”,
„ Nu-i supărare!”, Conrad a răspuns;
„Îndată îţi repar încălţămintea
Şi fără bani, căci L-aştept pe Isus!”
(Şi să mai spunem, are oare rost
Ce bucuroasă văduva a fost?)

Conrad s-a aşezat din nou la geam:
Privea în zare, pe Cristos să-L vadă...
Când, observă un biet orfan:
Mergea desculţ, greoi, trist, prin zăpadă.

Înduioşat, Conrad şi-a amintit:
Cât îi iubeşte Isus pe cei mici,
Şi pe orfan în casă l-a poftit
Şi i-a croit pe loc opinci.
Cu fagure şi lapte l-a hrănit,
Cu-o sărutare plânsul i-a oprit.

Şi iată, ziua- aceea se trecea,
Conrad era tot mai mâhnit,
Pe masă, Cina sfântă se răcea. .
Când, iar se auzi un ciocănit.

Dar era doar un cerşetor flămând;
Conrad îndată-n casă l-a primit:
„Măcar tu să-mi fii oaspete” - îi spuse blând,
„Cel Aşteptat de mine n-a venit”.

După ce oaspetele său a adormit,
Conrad s-a rugat, foarte tulburat:
„O, Doamne, ai promis şi n-ai venit,
O viaţă-ntreagă eu Te-am aşteptat!”

Isus s-a arătat din nou în vis: ,
„O Conrad, numai eu sunt Adevărul!
Te-am vizitat, aşa cum am promis:
Eram şi văduva, şi- orfanul şi chiar şi cerşetorul”. , ,

Maranata! Vino, Doamne Isuse!

Este o versificare și o adaptare după o traducere din limba engleză.