Când seara se lasă...
Când seara se lasă, şi cerul înstelat
Pe bolta albastră în focuri străluce,
La Tine Isuse, mi-e gându-ndreptat
Cum în dragoste, m-ai răscumpărat
Şi cuget adânc la Jertfa-Ţi pe cruce!
Când seara se lasă, şi ceru-i o oază
De sori şi sisteme-n a lor rânduire,
Inima îmi plec şi duhu-mi veghează
La forţa-Ţi divinîă, ce le guvernează
Cum în puterea-Ţi, sunt în stăpânire!
Când seara se lasă, şi liniştea clară
Se-aşează tăcută, prin farmecu-i lin,
E-aşa de superbă priveliştea şi rară
Ce-o admir cu drag mereu iar şi iară
O minune trăită, prin haru-Ţi divin!
Şi ceru-i sublim, în feerica-i noapte! ...
Pe el trece luna înveşmântată în aur,
Totu-i solemn, şi murmur de şoapte
Elogiază în susur, Divina-Ţi dreptate,
Suav preaînalţă al său scump tezaur.
Flavius Laurian Duverna
15 august 2013
Mult har in ale poeziei...si nu numai!
S-aveţi parte de multe binecuvântări cereşti!