Cetatean al Cerului
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Şi eu vreau să Te laud!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 16/08/2013
Cetățean al Cerului


Orișicare loc din lume
Ar putea fi țara mea
Știu Doamne, de sunt cu Tine
Orișiunde, eu pot sta

Orice colț de pe pământ
Numai Ție Îți aparține
Ție, ce ești bun și sfânt
Toate-s făcute de Tine.

Printre străini am plecat
Dar mi-e dor de țara mea
Am stat mult și-am cugetat
Căci sunt prea legat de ea

Stau ades și gândesc bine
Îmi e dor mereu de ea
Totul în minte îmi vine
Văd strada și casa mea

De pietrele de pe stradă
Cu mult dor îmi amintesc
Ochii mei ar vrea s-o vadă
După țara mea, tânjesc

Omul, chiar de-i trecător
De pământ este legat
Simt în inimă un dor
De locul unde am stat

Vreau să mă împac cu gândul
Că oriunde-i țara mea
Să înțeleg că tot pământul
Doamne, e lucrarea Ta

Chiar dacă iubesc pământul
Altul este țelul meu
Căci inima mea și gândul
Sunt la Cer, la Dumnezeu

Este cel mai important
Să fiu în Cer cu Isus
Căci prin El am căpătat
Moștenirea cea de sus

Cetățean al Cerului
Eu aș vrea să mă numesc
S-aduc slavă Domnului
Să Îi spun cât Îl iubesc.

Tatăl bun să mă primească
Cu Isus să moștenesc
Locul meu să-L pregătească
Și la Ceruri să trăiesc.

Amin

Câmpia Turzii, 15 august 2013
Amin. Domnul să ne ajute pe toți... Frumoase versuri, Domnul să vă binecuvânteze.
Adăugat în 16/08/2013 de Ioanhapca
Tot pământul e a noatru de sântem cu Dumnezeu aşa este soră dar năzuinţa noastră este mai departe de pământ noi ne-am aţintit privirile spre cerurile preaînalte,Domnul să te binecuvinteze.
Adăugat în 17/08/2013 de COSTELMARYA
Statistici
  • Vizualizări: 2106
  • Export PDF: 8
  • Comentarii: 2
Opțiuni