Tu lupţi dar parcă fără rost
căci valurile furioase
lovesc în tine nemilos
plecându-te cu totu-n jos
Şi suferinţa-i tot mai deasă.

Încerci din răsputeri mereu
Să te ridici, să 'naintezi
Dar greul este tot mai greu
Şi tot mai des obrajii
Cu-amare lacrimi îi brăzdezi.

Un strigăt stins al disperării
Din pieptu-ţi se ridică-n sus
Şi-n ceasul cel târziu al serii
umbrele triste-ale tăcerii
te-nvăluiesc ca-ntr-un apus.

Auzi numai o voce tristă
căci deznădejdea te-a cuprins
Speranţă nu mai ai, e stinsă
credinţa e demult învinsă
Şi teama-n suflet s-a aprins

Iubite călător, priveşte
Dar dincolo de negrii nori
Chiar de furtuna crud loveşte
Şi suferinţa nu se-opreşte
Tu ai un Domn şi-un viitor!

Viaţa ţi-este zdrucinată
Dar tu nu te lăsa înfrânt!
Înaintează prin credinţă
Prin El primi-vei biruinţă
Căci scopul Lui e un scop sfânt!

El vede lacrima şi-amarul
Şi nu te lasă nicidecum
Chiar de amar este paharul
Şi greu e de urcat Calvarul
Înaintează pe-acest drum!

Furtuna veşnic nu va ţine
Căci soarele va răsări
Uita-vei plânsul cu suspine
căci bucuria pentru tine
ca şi un mugur va-nflori!