Nicicând nu renunțăm...
Autor: George Cornici  |  Album: Nestemate pentru suflet  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de geocornic in 22/08/2013
NICICÂND NU RENUNȚĂM...

Nicicând nu renunțăm la Legământul
Care-a deschis o poartă spre lumini
De s-ar mișca din temelii pământul
Continuăm pe calea cu bolovani și spini.

Cuptoarele încinse nu...nu vor fi în stare
Să schimbe hotărârea cucernicului crez
Acel moment sublim, de descleștare
A fost premergătorul lucrării de botez.

Am fost eliberați din jugul nebuniei
Și-acum cântăm un imn sărbătoresc
Răbdăm, încrezători, chiar ceasul agoniei
Și-n noi, mereu, speranțe înfloresc.

În inimi receptive primit-am revelații
La care altădată am fost, total, blocați
Ne ducem cu gândirea mai sus de constelații
C-așa-m fost de Mesia, în Școală, educați.

N-abandonăm solia primită la predare
Și n-acceptăm lozinca societății reci
Ci-L vom urma pe Mire cu-aceeași adorare
Chiar de-am păși prin foc pe-ngustele poteci.

Păstrând ce-am câștigat în bătălie cruntă
Îndeplinim menirea de-a fi ambasadori,
De-a răspândi o veste: că-n Cer va fi o Nuntă
Urmată de eterne, feerice splendori.

Nimic nu poate să-ntunece menirea
De-a proclama, plenar, oriunde și oricând
Ce dulce părtășie ne-aduce Nemurirea
Și ce sublim va fi lângă Păstorul Blând.

George Cornici/16 August, 2013
Doamne umple cât mai multe inimi cu aceste adevăruri sfinte pe care atăt de frumos, viu le expri-
mă aceste versuri. Domnul să te binecuvinteze, frate George, să împlinești neobosit mesajul ulti-
mei strofe.
Adăugat în 23/08/2013 de ana_haz51
Am fost eliberați din jugul nebuniei
Și-acum cântăm un imn sărbătoresc" Amin! Cum spune si Cuvantul, viata fara Domnul este o nebunie...Dar oamenii prefera nebunia singuratatii lor cosmice si prefera sa fie orfani in Univers..Ce trist! Dar noi stim ca avem un Tata!
Adăugat în 25/08/2013 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 848
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 2
Opțiuni